Profesori ai Universităţii „Ovidius”, vizită de lucru în Beijing
La invitaţia Preşedintelui Universităţii Beijing pentru Limbă şi Cultură din Beijing, prof.univ.dr. Cui Xiliang, o delegaţie a
La invitaţia Preşedintelui Universităţii Beijing pentru Limbă şi Cultură din Beijing, prof.univ.dr. Cui Xiliang, o delegaţie a
Cu ocazia aniversării a 25 de ani de învățământ superior economic la Constanța, Facultatea de Ştiinţe Economice, din cadrul
Balerinul Bogdan Nicula a murit, duminică, la vârsta de 35 de ani, după ce, în decembrie 2014, a fost diagnosticat cu scleroză
Astăzi, 5.613 absolvenți de clasa a VIII-a (5.611 din serie curentă și 2 din serie precedentă) au susținut prima probă a
Raceanu Adrian - de la Dali la pictură bisericească. Vernisaj inedit în Constanţa Vineri 26 iunie 2015, începând cu ora 18:00
Festivalul Internațional de Muzică Ușoară și Folclor ”Festivalul Tinereții” va avea loc în perioada 22 iunie – 5 iulie
Luni, 22 iunie a.c., de la ora 12.00, la Sala Senatului (Campusul Universitar, Corp A, etaj I), se va desfășura evenimentul de lansare
O nouă ediție a festivalului internațional de muzică ușoară și folclor „Festivalul. Tinereții” va avea loc, în perioada 22
La Evaluarea Națională din acest an s-au înscris 6.562 de absolvenți de clasa a VIII-a, care vor susține probele în 152 de centre
Teatrul de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța vă invită la o premieră. Spectacolul ”O noapte la Veneția” va fi pus
Joi, 18 iunie 2015, de la ora 17.00, la Muzeul de Artă Constanța, Lectoratul de italiană al Facultății de Litere, din cadrul
În data de 10 iunie a.c., a fost introdus în dezbatere publică proiectul de ordin privind structura anului școlar 2015-2016.
Povestea fermierului Niels Stokholm care își îngrijește ferma lui biodinamică în armonie totală cu natura a impresionat juriul
Odată cu această apariţie, scriitoarea Anastasia Dumitru, director fondator şi redactor-şef, bifează anul IV, nr.6 de existenţ
Grand Cinema & More, în colaborare cu 4 cinematografe selecționate la nivel local, va transmite în direct, în orașele
Astăzi a început cea de-a patra ediție a Pelicam, Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni. Cu aproape 40 de filme
Inspectoratul Școlar Județean Constanța a centralizat rezultatele obţinute de candidați la primele două probe, evaluarea
Timp de trei zile (6-8 iunie) Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, răspunzând invitației Ministerului
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.