Paul Valéry

(1871-1945)

Femeia care doarme

Ce taine-n pieptu-i arde tânăra mea iubită,

Suflet prin dulce mască o floare aspirând?

Din ce bucate vane aburul ei plăpând

Îmbracă-n irizare-o femeie adormită?



Tăcere, suflu, vise, tihnă nebiruită,

Triumf ești pace care întreci chiar plânsul blând,

Când un val vag și-amploarea-n somn plin stau

conspirând

Pe sânul ce de-atâta respingere palpită.



Tu, care dormi, movilă de umbră-n delăsări,

Teribila ta tihnă cuprinde-atâtea zări,

O, ciută lâncezindă-ndelung lângă-un ciorchine,



Că, deși fără suflet, care-n infern stă-nchis,

Forma ta, pântec gingaș sub braț fluid, m-aține

Veghind; forma ta-i trează, iar ochiul meu deschis.



(din volumul Poezii•Dialoguri•Poetică și estetică. Ediție îngrijită de Ștefan Augustin Doinaș. Traduceri de Ștefan Augustin Doinaș, Alina Ledeanu și Marius Ghica, Editura Univers, 1989).