„Cum respiră pământul”, o expoziție care te pune pe gânduri!
Începând cu 14 iunie, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, se deschide expoziția de artă fotografică
Începând cu 14 iunie, la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, se deschide expoziția de artă fotografică
Sâmbătă, 14 iunie 2025, începând cu orele 16.00, Muzeul „Ion Jalea” din Constanța găzduiește lansarea volumului „Sirarpy T
Cu câteva zile înainte de examenul la Limba română, au început să se viralizeze pe TikTok felurite videoclipuri cu subiecte „ghicit
Programul de studii de licenţă Jurnalism din cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Ovidius din Constanţa (UOC) va găzdui mier
MUZEUL DE ARTĂ CONSTANȚA Eveniment realizat cu sprijinul Consiliului Județean Constanța. 2 iulie – 30 septembrie 2025 Am
PIANO MUSIC PERFORMANCE este titlul sugestiv al concertului extraordinar care va fi susținut de elevii Colegiului Național de Arte „Reg
De 1 Iunie, copiii din clasele Pregătitoare A și a III-a D de la Școala Gimnazială „Sfântul Nicolae” din Târgu Jiu au trăit o zi
Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, Primăria și Consiliul Local ale comunei Cumpăna au organizat, în perioada 2–5 iunie, o s
În urma deciziilor luate în cadrul ședinței Consiliului de Administrație al societății Patrimoniu Constanța Litoral care a avut
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vă invită să luați parte la evenimentul cultural-educativ „Tur
„Wow, chiar din granulele acestea faceți saci?!” – una dintre reacțiile pline de uimire care ne-au făcut ziua mai
Dacă vine vara, înseamnă că ne pregătim pentru unul dintre cele mai frumoase și mai ample evenimente culturale din țară - SEAS -
Filiala Constanța Unu a Uniunii Artiștilor Plastici din România anunță deschiderea expoziției aniversare „60. Repere și
Seară Camerală ???? Miercuri, 4 iunie | 19:00 | Foyer Teatru Cu ansamblul Pontica și invitatul Mladen Spasinovici ???? Enescu
„Academia Viitorului” UNPR-RSE este un proiect dedicat formării noii generații de antreprenori și lideri. Prin ateliere practice și
Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) a devenit parte a unui protocol de colaborare interinstituțională, alǎturi de Societatea
Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada” vă invită să luați parte la evenimentul cultural-educativ „Tur
Deschiderea oficială a sesiunii a avut loc astăzi, în sala “Remus Opreanu” a Consiliului Județean Constanța, în prezența președ
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.