FESTIVALUL ANTIC "TOMIS" - Ediţia a treia (2014): Campanie de strângere de fonduri, pentru persoane fizice şi juridice
Oraşul CONSTANŢA se pregăteşte să îmbrace, din nou, veştmintele antice, pentru cea de-a treia ediţie a FESTIVALULUI ANTIC
Oraşul CONSTANŢA se pregăteşte să îmbrace, din nou, veştmintele antice, pentru cea de-a treia ediţie a FESTIVALULUI ANTIC
Prezentăm o selecţie din lista petrecerilor şi concertelor care sunt programate în cluburile, terasele - restaurant şi pe plajele
Sâmbătă - 9 august, de la ora 22.00, la Restaurantul “Harlequin”, din staţiunea turistică Mamaia, este prezentat un proiect
Vineri – 8 august, de la ora 20.30, pe plaja „Camping LA MAL - PIRIVOLI” (zona „TABĂRA NĂVODARI” – intrare Staţie
Joi – 7 august şi vineri – 8 august, de la ora 22.00, până spre dimineaţă, la Restaurantul “Harlequin”, din staţiunea
Primăria municipiului Mangalia şi Mix Music Show organizează, în perioada 8-10 august 2014, în staţiunea Neptun, maratonul
După ce weekend-ul trecut ediția specială a Carnavalului Mamaia a atras un număr record de peste 35.000 de spectatori,
În această seară, de marţi – 5 august, de la ora 21.00, la TEATRUL de VARĂ (renovat şi modernizat, în acest an!) din
Câteva mii de de spectatori atât din rândul turiștilor, cât și din cel al localnicilor au asistat, sâmbătă seara, la cel mai
Joi - 7 august, pe plaja “PRINCESS”, din staţiunea MAMAIA (zona “Club CASTEL”) este programat un mega - concert
Ieri (sâmbătă – 2 august) seară (noapte), în cadrul Carnavalului MAMAIA şi al “FASHION (T.V.) Summer Festival” – Mamaia
1
Cea de-a doua ediție a a galei premiilor muzicale românești, “MAMAIA MUSIC AWARDS”, a adus, ieri seară (vineri – 1 august)
Un „AFTER SUPERKOMBAT Party” va încununa ultima mare gală de lupte a sezonului estival - 2014, în România, care se va
În PREMIERĂ, Teatrul de Vară din staţiunea turistică JUPITER găzduieşte un spectacol inedit, de dresaj cu foci, lei de mare şi
În această noapte (începând cu ora 22.30), de sâmbătă – 2 august, pe plaja “LATINO Beach” din Nordul staţiunii MAMAIA
Pe “selectiva” plajă “CABO”, din Nordul staţiunii MAMAIA, pe care şi-a deschis-o, în 2013, fiul primarului Constanţei,
La Clubul “BELLAGIO”, din MAMAIA, vineri – 1 august a fost o petrecere - eveniment, cu un concert CABRON, de… nopţi
„LIVE what You LOVE”, este îndemnul şi tema petrecerii din această noapte, de vineri – 1 august, de la selectivul Club “Le
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.