„Noi nu gătim de acasă!” – RESTO Constanța și ANPC lansează ofensiva împotriva cofetăriilor și brutăriilor neautorizate
Concluzia întâlnirii „de gradul zero” între membrii noștri - cofetării și brutării din RESTO Constanța și Horia
Concluzia întâlnirii „de gradul zero” între membrii noștri - cofetării și brutării din RESTO Constanța și Horia
Iridex Group Salubrizare, în parteneriat cu A.D.I. Dobrogea, derulează în această perioadă o amplă campanie de colectare a deșeurilo
Minivacanța de Rusalii a reprezentat un început bun pentru sezonul estival 2025. Litoralul, stațiunile montane, dar și cele balneare s-
Adăpostul public de animale abandonate din Constanța vă invită să adoptați gratuit câini de rasă comună. Toate animalele
Cazinoul din Constanța, redeschis publicului de două săptămîni, a primit aproximativ 10.000 de vizitatori în cele patru zile de
Constanța, orașul cu deschidere la Marea Neagră și istorie milenară, are în sfârșit o identitate vizuală fresh, jucăușă și
De Ziua Copilului, Parcul de la Gară s-a transformat într-un adevărat tărâm al distracției pentru copii și familiile lor!
Pe teren ne confruntăm cu fel și fel de situații. Unele ne uimesc, altele ne întristează — dar sunt și momente care ne
Astăzi a fost efectuată prima intervenție în Laboratorul de Aritmologie și Electrofiziologie Intervențională din cadrul Spitalului C
Astăzi, 26 mai 2025, elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din comuna Cumpăna au participat la o activitate specială dedic
În spatele orașului curat pe care îl vedem zi de zi se află oameni dedicați care muncesc din greu, uneori departe de tot ce le este fa
Organizația de Management al Destinației (OMD) Mamaia-Constanța a avut onoarea de a găzdui o delegație oficială britanică
Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) lansează ediția cu numărul 46 a programului special „Litoralul pentru Toți”,
Deși acum face parte din Complexul Muzeal de Științe ale Naturii, Microrezervația a fost înființată relativ târziu, după Delfinari
Noi, echipa de la #CJC, in frunte cu dl. Florin Mitroi si colegii de la #DGASPC, vrem sa le asiguram conditii cat mai bune de
La Polaris, nu este vorba doar despre servicii de salubrizare – este vorba despre responsabilitate, echipă și angajament față de
Maratonul Nisipului Run and Fun revine în forță pe plaja din Constanța, reunind sute de alergători amatori și profesioniști din
Consiliul Județean Constanța continuă să sprijine persoanele adulte cu dizabilități prin măsuri concrete de restructurare a servicii
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.