Actualizare informații privind lucrările executate în vederea furnizării apei la Valu lui Traian
Cu puțin timp în urmă, lucrarea programată din localitatea Valu lui Traian s-a finalizat. Au fost efectuate manevrele de vane pentru re
Alege o dată pentru a vedea articolele publicate în acea zi.
Cu puțin timp în urmă, lucrarea programată din localitatea Valu lui Traian s-a finalizat. Au fost efectuate manevrele de vane pentru re
Institutul Național al Patrimoniului (INP), prin Direcția Patrimoniu Digital, anunță o serie de activități planificate pentru perioad
Ca urmare a unor probleme de ordin tehnic depistate la fața locului, suntem nevoiți să prelungim durata de executare a lucrărilor pân?
Cartea de identitate provizorie este actul de identitate, care se eliberează cetăţeanului român, în cazul în care acesta nu prezintă
Ofiţerul de stare civilă constată desfacerea căsătoriei, prin divorţ pe cale administrativă, dacă soţii sunt de acord cu divorţul
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.