Distracția continuă în Mamaia!
În Piațeta Rex , la Scena Arlecchino, se împletesc spectacolul, istoria și joaca, într-un program pentru toată familia. ⚔
Alege o dată pentru a vedea articolele publicate în acea zi.
În Piațeta Rex , la Scena Arlecchino, se împletesc spectacolul, istoria și joaca, într-un program pentru toată familia. ⚔
Nu știm când a trecut timpul, dar am ajuns la cea de-a șaptea săptămână #SEAS, cu aceeași energie ca la început. Ne așteaptă zil
Mamaia devine, din nou, centrul cultural și artistic al litoralului românesc. Peste doar câteva zile, cortina se ridică pentru
Minivacanța de Sf. Maria a fost, pentru unii, prilej să încalce legea. Așa se face că, în urma sesizării unor pasageri cu simț civi
Pentru remedierea unei avarii survenite pe conducta de distribuție apă potabilă de la intersecția străzilor Răsuri și Steagului
Pentru o mai bună informare a cetățenilor cu privire la obligațiile legale ce revin proprietarilor de câini, reamintim importanța
În perioada 19 august – 12 septembrie 2025, publicul este invitat la Cazinoul din Constanța pentru a vizita expoziția de fotografie Si
Autobuzele CT BUS intră din nou în parcarea Centrului Comercial TOM. Capătul de linie a fost deviat zilele trecute, atunci când în
Dacă ajungi pe litoral cu cei mici, o oprire la Delfinariul din Constanța este obligatorie. Locul se află în top 5 destinații
Săptămâna aceasta, containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate în cartierele Far și Abator:
În vederea executării lucrărilor de modernizare și sectorizare a rețelei de distribuție a apei potabile din municipiul Constanța,
„Pe poarta uzinei de la Colibași (Pitești) ieșea primul autoturism românesc, Dacia 1100, marcând începutul unei industrii auto
Ținem legătura? Îți trimitem selecțiile care merită citite, fără zgomot și fără spam.
Primești știrile care te interesează și poți scoate oricând domeniile pe care nu vrei să le urmărești.
Alege ce vrei să primești. Poți schimba oricând.