Invitat la o emisiune radiofonică, primarul Radu Mazăre s-a declarat totalmente împotriva căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex şi mai ales împotriva adoptării şi educării copiilor în familii homosexuale. Venit în studioul Radio Sky direct de la Forumul Francofoniei, Mazăre a spus că nu trebuie să luăm ce este mai greşit de la francezi…afirmaţia făcând trimitere la căsătoriile gay recent legalizate în Franţa. “Cum să laşi pârţarii să se căsătorească? Şi să mai crească şi copii. Păi cui îi va spune copilul ăla tată şi cui mama…?”, a afirmat primarul. În acelaşi context, Mazăre s-a arătat iritat şi de iniţiativele deputatului Remus Cernea, fost coleg de USL. “Îmi spuneau ăştia în campanie ca nea Cernea ăsta se ţine de mână cu asistentu’, dar nu am dat importanţă”!Cernea este iniţiatorul unui proiect de lege privind legalizarea parteneriatului civil între heterosexuali sau persoanele de acelaşi sex.

Cernea: „Nu sunt homosexual!”

Deputatul Remus Cernea a răspuns pentru ziarul Timpul unei întrebări altminteri incomode. Cernea a declarat că nu este membru al comunităţii gay din România însă în calitate de preşedinte al Partidului Verde şi de deputat al României se simte dator să sprijine toate categoriile sociale indiferend de orientarea sexuală. „Viaţa mea privată nu face obiectul publicului, dar nu sunt membru al comunităţii dacă asta doriţi să ştiţi. Este o problemă de fond care însă trebuie rezolvată şi asta îmi propun prin promovara legii parteneriatului civil”, a precizat deputatul de Constanţa.