Invitat într-o emisiune radiofonică, primarul Radu Mazăre a anunţat că va relua în următoarea perioadă două teme importante pe care locuitorii oraşului le vor rezolvate. Primarul a precizat că va realiza în paralel două cercetări sociologice - un sondaj ca să vadă ce soluţii propun cetăţenii pentru rezolvarea problemei câinilor maidanezi şi un altul privind oportunitatea montării de camere de luat vedere în intersecţii şi pe principalele artere ale oraşului. “Eu nu sunt de acord nici cu Big Brother şi nici cu strângerea câinilor pentru că nu avem ce să facem cu ei, dar dacă voi vreţi facem din nou sondaje, să vedem ce vor oamenii şi eu mă voi supune”, le-a răspuns Mazăre moderatorilor.