Postul Sfintei Marii mai este numit şi postul lui august, însă nu s-a ţinut dintotdeauna în această perioadă. Data si durata postului au fost uniformizate abia in 1166 la sinodul din Constantinopol, cand s-a stabilit că acesta va începe pe data de 1 august şi se va termina pe 14, înainte de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
În zonele rurale există legenda conform căreia acest post face parte din Postul Mare, însă pentru că oamenii ieşeau istoviţi în iarnă, el a fost scurtat, astfel încât ultimele două săptămâni se ţineau în luna august, înainte de această mare sărbătoare. De aceea , această perioadă este la fel de strictă precum zilele Postului Mare. Intre 31 iulie si 14 august nu ai voie să mănânci carne, oua, lactate şi nici untdelemn, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică, sau a zilelor care au dezlegare. În 6 august, de Schimbarea la Faţă, este permis consumul de peşte şi vin.
Cele mai importante zile de post sunt lunea, miercurea şi vinerea. Tradiţia spune că lunea se ţine post pentru căsătorie şi spor in casă, iar miercurea este ziua dedicată Maicii Domnului. Vinerea este ziua îngroparii Lui Iisus, aşa că este cea mai importantă. Miercurea şi vinerea creştinii participă la Sfântul Maslu şi nu spală decât după apusul soarelui.
Cultul Maicii Domnului a început să se dezvolte mai mult dupa secolul 5, secol in care îşi are originea acest post. Din acea perioadă Maica Domnului şi toate sarbatorile legate de aceasta au inceput sa aibă o însemnatate mai mare, iar oamenii au inceput să se roage şi să îşi pună mai mult încrederea în mijlocirea ei.