Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
GAUDEAMUS Carte Şcolară 2016 – un punct de atracţie pe harta evenimentelor culturale ale lunii

GAUDEAMUS Carte Şcolară 2016 – un punct de atracţie pe harta evenimentelor culturale ale lunii(1395)

Ediţia cu numărul 14 a Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară s-a încheiat ieri, duminică, 25 septembrie, cu un bilanţ care (re)confirmă, prin cei peste 20.000 de vizitatori care au ajuns în acest an la târg, faptul că formula „carte educaţională + început de an şcolar” este întotdeauna câştigătoare.

Evenimentul, iniţiat şi organizat de Radio România, prin Centrul Cultural Media, a fost găzduit timp de 11 zile de Piaţa Universităţii. În ciuda condiţiilor meteo deloc atrăgătoare în care s-a derulat şi a concurenţei „acerbe” făcute de cele câteva zeci de evenimente culturale organizate în această perioadă, Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară şi-a menţinut statutul de reper al pieţei de carte pe care şi l-a câştigat de peste 10 ani.

Târgul GAUDEAMUS Carte Şcolară, eveniment organizat în mod tradiţional la începutul anului şcolar, cu o ofertă adecvată momentului, face parte dintr-un program de anvergură naţională, iniţiat şi derulat de Radio România din anul 1994 – Programul LECTURA – al cărui principal obiectiv este susţinerea, prin evenimente, a culturii scrise în ţara noastră. Palmaresul celor 21 de ani ai acestui proiect cultural este cel mai în măsură să „vorbească” despre rolul pe care Radio România, prin intermediul târgurilor din seria GAUDEAMUS, îl joacă pe piaţa naţională a cărţii: 95 de evenimente, aproape 9.800 de expozanţi, circa 2.600.000 de vizitatori şi mai mult de 10.500 de manifestări organizate cu prilejul târgurilor. Bilanţul statistic al acestei ediţii include: Circa 20.000 de vizitatori, conform statisticilor efectuate zilnic. Peste 50 de expozanţi (reuniţi în 21 de standuri), oferta prezentată în cadrul târgului fiind reprezentativă pentru piaţa românească de manuale, auxiliare şi materiale didactice, în măsură să ofere tuturor celor implicaţi – elevi, personal didactic, profesionişti – un cadru optim de analiză, selecţie şi achiziţie a instrumentelor de lucru pentru anul şcolar 2016 – 2017. Peste 2.200 de volume donate de către vizitatori în cadrul proiectului „Cărţile se întorc acasă”. Prin acest proiect, iniţiat şi derulat de Radio România de la începutul anului 2010, se urmăreşte colectarea de cărţi de la edituri şi de la persoane particulare dispuse să renunţe la o parte din volumele din biblioteca personală şi donarea lor către biblioteci care nu au mai primit fonduri pentru achiziţii.

Cărţile adunate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Carte Şcolară 2016, prin generozitatea vizitatorilor, au avut ca destinaţie două biblioteci şcolare din Bucureşti – Şcoala Gimnazială „George Topârceanu” şi Şcoala Gimnazială nr. 96 – şi Asociaţia Art – Altfel. Vineri, 23 septembrie, în cadrul târgului a avut loc etapa zonală (Bucureşti) a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, competiţie dedicată elevilor de liceu şi denumită astfel în amintirea regretatului scriitor şi cofondator al Târgului GAUDEAMUS.

Câştigătorii concursului au fost: Iulia Andreea Pietruşel (Liceul Tehnologic nr. 1 din Fundulea) – locul 1, Cătălin Răzvan Chirica (Colegiul Tehnic „Petru Rareş” din Bucureşti) – locul 2, Florentina Dima (Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” din Bucureşti). Toţi cei trei câştigători vor participa la finala naţională a concursului, organizată în luna noiembrie în cadrul Târgului Internaţional GAUDEAMUS. Premiile au fost oferite de Radio România şi editurile Casa Radio, Integral, Niculescu, Nomina, Sigma şi Semne-Artemis.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii