
Comunicat de presă PNL(1514)
Filiala Constanța a Partidului Național Liberal a continuat, la sfârșitul acestei săptămâni, seria Comitetelor de Coordonare Locale în organizațiile liberale din Siliștea, Seimeni, Saligny, Cernavodă, Mihai Viteazu, Istria, Săcele și Corbu.
Sâmbătă, Comitetul de Coordonare Local al PNL Siliștea l-a reconfirmat în fruntea organizației pe liberalul Mihai Frâncu. În cadrul Comitetului de Coordonare Local al PNL Seimeni în funcția de președinte al organizației a fost reconfirmat Lucian Blaj. Membrii PNL Saligny, reuniți în Comitetul de Coordonare Local, au ales-o în funcția de președinte al organizației pe Iuliana Mihon, în timp ce liberalii din Cernavodă l-au reconfirmat în funcția de președinte al organizației pe actualul primar al orașului, Liviu Negoiță.
În urma centralizării voturilor, Biroul Politic Local al PNL Siliștea este compus din doi vicepreședinți – Bebe Nemțiu și Gheorghe Popa - șapte membri și un trezorier, în timp ce BPL al PNL Seimeni are trei vicepreședinți – Nicu Ciorbaru, Dumitru Dăineanu și Dan Vicu - șase membri și un trezorier. De asemenea, BPL al PNL Saligny este alcătuit din trei vicepreședinți – Alexandru Ciurariu, Mircea Predescu și Mihaela Zamfir - șapte membri și un trezorier.
În ceea ce privește Biroul Politic Local al PNL Cernavodă, acesta este compus din opt vicepreședinți – Șerif Cîrjali, Cristian Popa, Lucian Rădulescu, Zahra Salem, Benoni Stoian, Adrian Turcu, Aurelia Vlădăreanu și Liliana Voiculescu - opt membri și un trezorier.
Duminică, Comitetul de Coordonare Local al PNL Mihai Viteazu l-a desemnat în funcția de președinte pe Hiristachi Ciamatu, liberalii din Istria l-au ales președinte pe Gheorghe Gheorghiță, la Săcele a fost ales președinte al organizației Costel Cătălin Ilie, în timp ce la șefia PNL Corbu a fost reconfirmat primarul Marian Gălbinașu.
Biroul Politic Local al PNL Mihai Viteazu este format din trei vicepreședinți – Benoni Amariei, Adrian Costache și Gheorghe Grameni - șase membri și un trezorier, BPL al PNL Istria este format din doi vicepreședinți – Ioan Herdean și Vișan Pricopie - cinci membri și un trezorier, BPL al PNL Săcele este format din trei vicepreședinți - Ioan Florea, Adriana Neagu și Gheorghe Brânduș - nouă membri și un trezorier, iar BPL al PNL Corbu din doi vicepreședinți – Cornel Marin și Ioana Robu - șapte membri și un trezorier.
La ședințele Comitetelor de Coordonare Locale liberale au participat președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, deputatul Robert Boroianu, secretarul Comisiei de Coordonare și Desfășurare a Alegerilor, Marilena Dragnea, consilierii județeni Baiazid Memiș și Marian Crușoveanu, ambii membri ai BPJ al PNL Constanța.
Seria Comitetelor de Coordonare Locală va continua în această după-amiază în organizațiile Agigea și Cumpăna.