Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
Traian Băsescu vine mâine la Constanța pentru a susține examenul la CERONAV

Traian Băsescu vine mâine la Constanța pentru a susține examenul la CERONAV(982)

Preşedintele Traian Băsescu a spus, joi, că a învăţat până la ora 6.00 dimineaţa, pentru că vineri are un test la cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant de navă, afirmând că ar fi ruşinos să nu ia testul.

"Am învăţat până dimineaţă la 6.00 pentru că mâine (vineri-n.r.) am un test. Mi-am terminat temele şi am venit aici", a spus preşedintele la Oarba de Mureş, judeţul Mureş.

Şeful statului a mai spus că a început aceste cursuri pentru că este vorba despre sentimentul său de siguranţă: "Fac parte din sentimentul meu de siguranţă. Ştiu că am o meserie foarte bună. E o invitaţie şi către alţi politiceni ca înainte să facă politică să fie foarte buni în meseria lor", a adăugat Traian Băsescu.

Preşedintele Traian Băsescu a început, luni, cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant de navă ale Centrului Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale (CERONAV), pregătirea, care se va încheia săptămâna viitoare, făcându-se la vila de protocol de la Neptun.

Potrivit directorului general al CERONAV, Ovidiu Cupşa, programul de pregătire personală se termină "probabil la sfârşitul săptămânii viitoare", iar preşedintele a solicitat program personal de urgenţă pentru reconfirmare şi a achitat 2.300 de lei, faţă de tariful obişnuit de 1.500 de lei.

Reconfirmarea brevetului de comandant nu-i va da dreptul preşedintelui să navigheze, în acest sens fiind necesară şi efectuarea cursurilor IMO, a adăugat Cupşa.

Preşedintele Traian Băsescu a urmat cursurile de reconfirmare a brevetului de comandant în august 2007, tot la CERONAV, iar acestea au expirat în august 2012.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

SFÂRȘITUL LUMII SAU CUM AM PIERDUT ASTEROIDUL DE ORA 14.00
scris de Lucian Cristea
31.01.2017   Ultima oară am așteptat sfârșitul lumii în data de 11 ianuarie, anul 2000. Așa anunțase, la televizor, un domn(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii