Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
sport

Frontiera Tomis a câştigat un nou titlu naţional la oină(1700)

Pe stadionul „B.N.R.” din Bucureşti a avut loc ieri turneul al doilea al Campionatului Naţional de Oină pentru seniori, competiţie organizată de Federaţia Română de Oină, în parteneriat cu Ministerul Tineretului şi Sportului, Banca Naţională a României, Jandarmeria Română şi C.S. Straja Bucureşti.

Echipa A.C.S. Frontiera Tomis Constanţa şi-a păstrat titlul naţional după ce a înregistrat două noi victorii în faţa principalelor contracandidate, Straja Bucureşti şi Biruinţa Gherăieşti, cu scorul de 18-15, respectiv 21-17.

Pentru echipa constănţeană a fost al IX-lea titlu naţional din istorie, din care patru consecutive, dovedind încă o dată că la ora actuală este cea mai bună formaţie a ţării.
Festivitatea de premiere a fost onorată de prezenţa preşedintelui F.R. de Oină, Nicolae Dobre, şi a unor foşti mari jucători de oină, precum Nicolae Păsărică sau Gheorghe Drăghici.

Jucătorii Frontierei Tomis şi-au mai adjudecat în acest an competiţional Cupa Regelui (luna mai) şi Cupa României (luna iulie), având ca obiectiv şi cucerirea unui nou titlu naţional la oină în sală, competiţie ce va fi organizată în luna decembrie.
 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
IMPExpert Birotică și Papetărie

Editorial

În umbra laptelui și-a mierii
scris de Mircea Lungu
M-am postat ieri sub un afiș electoral liberal al unui candidat local, cu gura căscată și ochii cu osârdie drăcească deschiși. N-am(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii