"Încet, în liniște, pleacă dintre noi și se mută la cele veșnice reperele morale ale prezentului, profesioniști desăvârșiți care au șlefuit și încântat generații întregi de tineri și adulți, oameni care ne lasă o memorie vie și fapte de povestit peste timp, personalități care întruchipează cuvântul peren.

De ieri, soprana Aida Abagief strălucește și pe bolta cerească a stelelor care au luminat cultura constănțeană.

Ne-a încântat în peste 2.000 de spectacole de operă, operetă și concerte, a șlefuit generații întregi de artiști în cei 14 de ani de activitate didactică prodigioasă. Artist și dascăl desăvârșit, prim-solistă a culturii constănțene, numele Aidei Abagief este scris cu majuscule în cartea de istorie a județului Constanța.

Sincere și profunde condoleanțe familiei îndoliate!
Bunul Dumnezeu să o ierte și să o odihnească în rândurile drepților!"

 

Decebal Făgădău
Primarul municipiului Constanța