Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica

Primarul Marian Iordache are ca prioritate reparaţia capitală a podului din Medgidia(835)

Primăria Municipiului Medgidia a organizat o conferinţă de presă privind lansarea proiectului „Reabilitare/ modernizare străzi, parcări, pod şi staţii de transport în Municipiul Medgidia”. Evenimentul a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei Medgidia.

Lucrările de reabilitare a infrastructurii urbane din Municipiul Medgidia vizează modernizarea condiţiilor de transport pentru eficientizarea conectivităţii umane administrative şi de afaceri, prin reabilitarea căii principale de acces în municipiu. Proiectul contribuie astfel la îmbunătăţirea gradului de atractivitate a Regiunii Sud-Est, la creşterea calităţii vieţii şi la crearea de noi locuri de muncă.

Obiectivul specific îl reprezintă reabilitarea infrastructurii stradale, pietonale şi de petrecere a timpului liber pentru eliminarea disparităţilor de accesibilitate în şi între zonele municipiului Medgidia, şi pentru creşterea gradului de confort al cetăţenilor.


Perioada de implementare a proiectului este de 22 de luni de luni de la data semnării contractului de finanţare, respectiv 22.08.2013, până la 21.06.2015, iar obiectivele specifice sunt reprezentate de reabilitarea a 25 parcări în Zona Nord, adiacente străzilor: Independenţei, Mihai Viteazu, Industriei, Vilcelelor, Dezdrobirii şi 11 parcări în Zona Vest, adiacente străzilor: Podgoriilor, Vânătorilor, Lupeni. De asemenea, se vor amenaja 49 de staţii de transport în comun.

Prioritatea proiectului o reprezintă reparaţia capitală a podului peste Canalul Dunăre - Marea Neagră ce constă în lucrări la infrastructură şi suprastructură, pe suprafaţă totală de 13.419 mp .

Valoarea totală a proiectului este de 13.802.010,79 lei.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp
Mohammad Murad Candidat CJ Constanța

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
IMPExpert Birotică și Papetărie

Editorial

„Sunt un candidat asumat”
scris de Mircea Lungu
Dețin, de ceva timp, o olografă proslanie de recomandare a distinsului candidat, un candidat asumat, cum se recomandă pe ici-colo, victi(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii