Expoziţie inedită la Muzeul Callatis din Mangalia(1149)
Cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului, organizate în acest an sub denumirea „Patrimoniul cultural – oglindă a pomiculturii şi viticulturii”, la sediul muzeului callatian, din cadrul Complexului Cultural „Callatis”, va fi deschisă vineri, 20 septembrie 2013, ora 11.00, expoziţia temporară: „Recipiente ale produselor viticole din Muzeul Callatis”.
Cuvântul de deschidere îl va avea dr. Tatiana Odobescu, managerul Complexului Cultural “Callatis”. În continuare, dr. Sorin Marcel Colesniuc, şeful muzeului callatian, va prezenta artefactele care alcătuiesc expoziţia temporară, printre acestea fiind: numeroase amfore, kantharosuri, toarte ştampilate de amfore şi altele, după care va vorbi despre serbările dionisiace şi legendele antice referitoare la cultul zeului Dionis - zeul vinului şi al viţei de vie, dar şi al vegetaţiei şi fertilităţii.
La vernisaj au confirmat prezenţa elevi de la Liceul Tehnologic “Ion Bănescu”, care vor fi însoţiţi de prof. Corina Mihalache, directorul liceului, şi prof. Livia Pop, dar şi elevi de la Colegiului Economic Mangalia, alături de care se vor afla prof. Simona Ciobănel, directorul colegiului, şi prof. Ibolya Negoiță.
Expoziţia temporară va fi deschisă pentru public timp de două săptămâni. La deschidere sunt aşteptaţi toţi cei interesaţi de istorie şi patrimoniul arheologic al muzeului callatian.