Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica

Primarul Lucian Chitic, din Tortoman, declarat incompatibil de ANI(961)

Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul a şapte aleşi locali din ţară.
Printre aceştia se află şi primarul comunei Tortoman, din judeţul Constanţa, Lucian Chitic.

Potrivit unui comunicat de presă, Lucian Chitic s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 iunie 2008 – 17 mai 2010, întrucât a deţinut, simultan, funcţia de primar al Comunei Tortoman, judeţul Constanţa, şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul „Chitic Lucian P.F.”.

Astfel, potrivit inspectorilor de la ANI, Lucian Chitic nu a respectat dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică”.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază, respectiv, de a fi asistaţi sau reprezentaţi de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de trei ani de la încetarea mandatului.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

SFÂRȘITUL LUMII SAU CUM AM PIERDUT ASTEROIDUL DE ORA 14.00
scris de Lucian Cristea
31.01.2017   Ultima oară am așteptat sfârșitul lumii în data de 11 ianuarie, anul 2000. Așa anunțase, la televizor, un domn(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii