Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
sport
Primăria Constanța sprijină educația sportivă și rugby-ul de performanță

Primăria Constanța sprijină educația sportivă și rugby-ul de performanță(1193)

Sportul ca activitate și sportul de performanță beneficiază de atenția prioritară a Primăriei municipiului Constanța.

Primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, a primit astăzi o delegație a Federației Române de Rugby / FRR, condusă de președintele Alin Petrache. S-au discutat cu această ocazie, prioritar, soluțiile de sprijinire a rugby-ului de performanță în municipiul Constanța.

Președintele FRR a evidențiat faptul că „orașul Constanța reprezintă unul dintre pilonii rugby-ului românesc, având o bază piramidală eficientă (rețea școlară funcțională, cluburi sportive de juniori și seniori, pregătire de calitate, selecție riguroasă, resursă umană de valoare etc.) care favorizează performanța și care alimentează în mod constant echipele naționale”. Delegația FRR a evidențiat existența unui management local deosebit de perfomant și apreciat la nivel național, care trebuie susținut în continuare, mai ales că Asociația CS Tomitanii din Constanța reprezintă un proiect unic la nivel național în domeniu, pregătind sportivi pe toate palierele de vârstă și performanță (copii, juniori mici, juniori mari, seniori).

Primarul municipiului Vergil Chițac a transmis întreaga disponibilitate a instituției de a sprijini și pe mai departe acest domeniu sportiv, la nivelul municipiului Constanța. În ultimii ani, Primăria Constanța a sprijinit cu sume substanțiale acest domeniu (finanțarea domeniului cu suma de 10.700.000 lei în ultimii 5 ani / perioada 2016-2021, dintre care 7.400.000 lei pentru sprijinirea activității Asociației Club Sportiv Tomitanii – seniori și 3.300.000 lei pentru sprijinirea activității Clubului Sportiv Cleopatra Mamaia – juniori).

Vergil Chițac a subliniat că este nevoie de soluții care să reorienteze copiii spre sport, mai ales în actuala situație epidemiologică determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2. Principalul beneficiu al consolidării efortului instituțional în domeniu va fi educarea pentru sport pe termen lung a tinerelor generații din municipiu. În acest sens, Primăria are în vedere totodată, în regim prioritar, și soluții pentru dezvoltarea infrastructurii bazelor sportive și a infrastructurii sportive în general la nivelul municipiului. Sunt proiecte în curs pentru modernizarea infrastructurii Liceului cu Program Sportiv “Nicolae Rotaru” Constanța, iar proiectele mari existente, precum construirea Sălii Polivalente, trebuie dublate de proiecte de construire și modernizare a întregii infrastructuri sportive (terenuri de sport, săli de sport, bazine de înot etc.), cu finanțare hibridă – locală și centrală, publică și privată etc.

Delegația FRR a evidențiat totodată oportunitatea înființării unui club sportiv municipal în Constanța, din care rugby-ul ar putea face parte ca secție sportivă autonomă.

Federația Română de Rugby va desfășura și în continuare, pe raza municipiului Constanța, proiecte de promovare a rugby-ului, a sportului în general, cu participarea elevilor și tinerilor din școli și din cluburile de specialitate, pe durata sezonului (turnee pe plajă, evenimente locale sportive cu implicarea CS Tomitanii etc) și în afara acestuia.

Primăria municipiului Constanța și Federația Română de Rugby își vor consolida, în perioada următoare, relația de cooperare, cu obiectivul de a sprijini și mai mult, în municipiul Constanța, educația sportivă în general și rugby-ul de performanță în particular.

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

„Nu am nicio reținere
scris de Mircea Lungu
în legătură cu experimentul schimbărilor care se vor petrece”. Amorțitor, în plină lumina unei conferințe de presă, glasul ofici(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii