M-am întrebat de multe ori ce anume îi leagă pe pesediști de liberali și invers! Ce au ei în comun la origini pe plan local, la Constanța, și nu numai? Ce-i mână în luptă sub același stindard? Care dintre ei, atunci când joacă “Nu te supăra, frate!”, sunt dacii și care sunt romanii? Ce liant îi adună, chiar și atunci când nu tună?

Vă spun eu. FESUL, care apără interesul, mai precis, stelele, caii verzi și Hollywood-ul autohton! Nu s-ar potrivi mai bine un turban pe capul comun al celor două partide, care, la ședințele Consiliului Local, se simt unite în cuget și-n (ne)simțire? Ce a ajuns și Consiliul Local? Un “cuibusor de nebunii” în care Opoziția și Puterea joacă “fripta” în bănci, dar în realitate nu se lovesc bărbătește, doar mimează! Suntem primii în lume la mimică! Mimăm orice fenomen la nivel politic! Inclusiv “pandemiile”, ca formă de constrângere a celor care refuză să se vaccineze la comanda unora care vor să încaiere poporul român!

Discutam despre Consiliul Local Constanța și ce a ajuns el...Un loc în care sub umbrela sfâșiată de vânt a democrației, câțiva gogomani fac legea în teritoriu...De ce umblă cu umbrela democrației sfâșiată? Pentru că merg tot timpul contra vântului! Face și Consiliul Local un lucru bun, dar rău de bun, pentru constănțeni! Pesediștii votează cot la cot cu proiectele aberante și costisitoare ale primarului și consilierilor PNL. Să fim ca la Hollywood! Așa ceva?...Date fiind dimensiunile sale reduse de acvariu politic, C.L. îi obligă pe politicieni să își dea masca jos de pe figură..Ca să nu se sufoce! Masca politică, desigur. Pentru că oricum votul îi va da de gol!

Când se stinge lumina, Opoziția și Puterea pun ca la film banda sonoră cu luptele de la Plevna, sugerând că, în beznă, PNL și PSD se bat pentru dreptatea populară...În realitate, de câte ori s-a aprins brusc lumina, reprezentanții celor două partide au fost surprinși îmbrățișați! Alții asigurau zgomotul de fond alcătuit din răgetele leului rănit în amorul propriu de o cațaveică, țipete preluate din filme de groază, interviu cu Jack spintecătorul, cântece patriotice interpretate de Godzilla, scene erotice din “Frumoasa și bestia”, transmisiuni de pe Planeta maimuțelor, istericale din arhivele cu Hitler etc.

Este o dovadă în plus că avem deja Hollywood-ul nostru, cu vedetele noastre din politică, adevărați artiști ai poporului, cu comici vestiți de la PNL și PSD, circari care votează precum orbul care a nimerit Brăilă, SF-uri cu USR-iști fără penali-ipocriți, cu un premier care nu manâncă pâine, dar îi place circul! 

Fac o paranteză. Pentru că nu mănâncă pâine, Cîțu a băgat țara într-o nouă criză! Pentru că premierul nu poate fi primit, conform protocolului, cu pâine și sare, se sistează vizitele oficiale! Până la găsirea unui înlocuitor...