După 18 zile de spitalizare, nu am reușit să rețin chipul nici uneia dintre doamnele care lucrează în Secția Covid a Spitalului Municipal Mangalia! Sunt foarte bine camuflate cu costume de protecție și măști...Sunt antrenate să asigure, în primul rând, protecție, în condițiile în care ești urmărit din spate de vârcolacul de Covid. Și de parfumul lor discret de doamne, care se respectă, dar care în primul rând, respectă bolnavul. Atât de bine sunt echipate, dotate și pregătite profesional! Femeia rămâne un dar făcut de Dumnezeu acestui spital din Mangalia ...Femeia și capacitatea ei de a se manifesta într-un mediu, aproape cosmic...Sensibilitate, sacrificiu, grijă, încredere, optimism...Prin competențele, prin laturile sale sufletești...
Când toată lumea se plânge de sărăcia din spitale și de duritatea sau nepăsarea unor cadre medicale, la Mangalia este exact invers! Din acest punct de vedere, am parcurs momente spectaculoase...Sigur, cu speranța că te vindeci, viitorul sună bine! Cu oameni mustind de inițiative, cum este cazul domnei Maria Călin, cunoscut psiholog, totul merge de la sine...Echipa sa răspunde cu promptitudine tuturor comenzilor, non stop. Ca niște extraterestre, aș spune, disciplinate cum sunt, doamnele în echipamentele specifice și halate albe, bine sigilate, desfășoară o activitate extrem de importantă pentru istoria noastră la zi: Salvarea de la moarte a celor atinși de viruși! Salvarea unei națiuni, care, deocamdată, agonizează în picioare...
Acesta este targetul doamnelor care se învârt pe lângă tine ca niște roboței, prin saloanele Spitalului Mangalia...Și, da, există și un barbat! Unul singur, dar valoros, prin foarte multe gesturi frățești pe care le-a făcut față de România, care este a doua lui țară...Medicul bulgar Giorgi Georgiev, specialist infecționist, care supervizează absolut totul! Supervizat se poate traduce „asumarea răspunderii”. Au existat momente când cadrele medicale au luat hotărâri rapide, din mers, atât de mică era marja de timp rezervată celor care urmau să convingă dacă au sau nu au noroc în viață...
Personalul medical de la Spitalul Municipal Mangalia continuă sa facă minuni în lupta sa cu virusul Covid. Ca drept dovadă, Mangalia nu apare pe harta morții! În prima seară, când mă internam, două femei plângeau fericite și strigau pe scări că medicii de la Mangalia le-au salvat viața și că pleacă spre casă...Cine iese vindecat, pleacă direct spre casă! Casa și spitalul sunt legate sufletește între ele...Și eu, când am plecat la spital, mi-am pus ca principală dorință întoarcerea cu bine acasă...
Mă reîntorc la spital. Nu știam, nu îl cunoșteam, nu auzisem de medicul bulgar de la Mangalia, care nu te lasă să ieși din spital dacă nu ești în regulă cu toate...Onorabil, în condițiile în care, într-un procent covârșitor, femeile ocupă principalele posturi de coordonare a activităților care se derulează în peisaj. Un peisaj care seamănă cu sfârșitul lumii, care stă să înceapă...Un peisaj ce stă în umbra morții, se pare, ceea ce este mai greu de comentat și analizat...Am auzit vorbindu-se ca fiind, în felul lor, personaje unicat...Un colectiv al competenței...
Într-un spital precum cel de la Mangalia totul trebuie să se miște perfect între actul tehnic și cel medical...Regula de bază, acțiunea în echipă, pentru anihilarea acestui Covid! Pus și puse la cale numeroase intervenții cu respectarea unor reguli de bază....Femeile sar dezinvolt peste orice obstacol...Au o energie și un control aparte în legatură cu subiectul pus în discuție. Trecerea cu brio peste fiecare detaliu face parte din tehnica la zi a unui colectiv care nu poate fi confundat cu nimeni, datorită profilului său unic, bătălia cu virușii!...Într-o țară în care mor zilnic mii de semeni de-ai noștri infectați...La Spitalul Mangalia, optimismul este o adevărată terapie, insuflată în permanență de cadrele medicale!
Prima noapte petrecută în spital a fost una de coșmar! O femeie suferindă cu plămânii a gemut neîntrerupt până dimineața! Tușea atât de greu și zgomotos, încât eram convins că din clipa în clipă își dă duhul! A doua noapte, a sosit și al doilea pacient cu aceleași simptome groaznice! Ce este mai înspăimântător decât frica să nu mori sufocat! Nu doresc nimănui, nici celui care mă înjură, să treacă printr-o astfel de experiență! Și totuși, acești pacienți au fost salvați, fără să ajungă la ATI, prin efortul și practica depusă de personalul medical, mai ales noaptea, readucându-i la normalitate...
La Mangalia, toate doamnele din echipa Mariei Călin au o disciplină de fier, sunt instruite ca să știe să facă de toate, în patrățica lor...Inclusiv să spele un pacient ca pe un bebeluș și să ia primele măsuri de siguranță, în condițiile în care virusul este imprevizibil și poate întoarce oricând armele împotriva oricăruia dintre noi! M-am convins și eu de lucrul ăsta...
Aici, la Spitalul Municipal din Mangalia, personalul medical veghează permanent, ca totul se se desfășoare în bună regulă...Dovadă că nu s-a înregistrat niciun deces pe cauzat de Covid! Asta și datorită aparaturii moderne din dotare, a concentratoarelor de oxigen puse oricând e nevoie la dispoziție, a curățeniei desăvârșite, a monitorizării prin investigații minuțioase...Astfel, din fericire, personalul medical de la Mangalia a reușit să neutralizeze actiunile ucigașe ale Covidului!
Ca unul care am fost îmbarcat pe această corabie, mă rog în continuare lui Dumnezeu să țină moartea departe de noi! În așa fel, încât, la sfârșitul acestui coșmar, să fac darurile cuvenite...Pentru personalul Spitalului, cele mai frumoase flori, iubitei mele Claudia, un măr de aur pentru devotamentul cu care m-a îngrijit și ocrotit, medicului bulgar Georgi Georgiev, o inimă dulce română și frăție veșnică! Recunoștință și respect, doamnei doctor Maria Călin, coordonatoarea personalului medical, a cărei prestație a fost perfectă. Mulțumiri în mod special doamnei doctor neurolog Diana Orbocea, domnei doctor diabetolog Silvia Călătoae și doamnei doctor chirurg Anca Mihalache, care ne-au monitorizat și au contribuit la echilibrarea și readucerea la viață, care este atât de frumoasă, acum!





Nu sunt încă comentarii aprobate.