Ceea ce a declanșat domnul George Simion, unul din liderii AUR, sub cupola Palatului Parlamentului, nu seamănă deloc cu conceptul denumit “caft politic”. La prima vedere, aveai impresia că nu este suficient ca domnii combatanți să fie politicieni, ca grămadă organizată, la care am asistat, să se numească direct “caft politic”...Contează foarte mult obiectivul stabilit de figuranți. În cazul nostru, unul mai mult decât populist.
Aș putea spune cu indulgență că, cel mult, liderul AUR s-a încăierat cu ministrul Energiei. Am asistat, într-un fel, la o luptă mimată. Mai bine își măsurau forțele în eoliene, furtune de absorbit praful sau cu pâlnii. Lupta a fost oarecum inegală. Ministrul, cu Energia la cheremul său, și Simion, cu elanul revoluționar și metoda japoneză “E gura ka kuru”. Domnia sa susține că un vârtej spontan l-a aruncat, ca pe un bolovan, direct în domnul ministru, care tocmai se pregătea să coboare de la înalta tribună a Parlamentului, unde schimbase un bec. Știți cum schimbă parlamentarii becul? Unul, urcat pe scaun, ține becul și ceilalți învârtesc scaunul cu el. La început, au vrut să-și dea mâna, dar nu au reușit, așa că și-au spus cum le-a venit la gură! Unul - “hoțule!”, celălalt - “prostule!”...Se știau ei de undeva…
Am asistat, chipurile, la primul caft politic desfășurat sub cupola Parlamentului României. Se știe, la noi, primul meci este mai greu...S-au aflat față în față prostul cu hoțul, după cum s-au prezentat reciproc cei doi politicieni. Dar nu a fost niciun meci, ci o bălăcăreală de zile mari între cei doi…
Sigur, dacă pui lupa moralei pe acest episod, cei doi politicieni ar trebui exmatriculați, dar cine să o facă! Fiind vorba de un debut în materie de cafturi, am trecut cu vederea stângăciile de AUR. Nu tu o directă de dreapta sau, mă rog, de stânga, un dos de labă după ceafă, mai ales că ministrul era dotat pentru așa ceva, o palmă peste ochi, ca să-i ia vederea ocazional, niciun nas mușcat, nici o piruetă sau un șut în cur, ciupituri reciproce sau un cap în gură, după cum a procedat Traian Băsescu în timpul unei bătălii cu un arab! Nici această scenă plină de groază nu a fost omologată de comisiile de specialitate, arabul nefiind politician, ci zarzavagiu cu tupeu…
După gesturi și umilințe, protagoniștii caftului au impresionat mai mult prin gestică între reperele “prostule” și “hoțule”, până la stingerea lor definitivă. Scandalul a fost provocat de tactica de aur a domnului Simion, un personaj din ce în ce mai nervos și mai șmecheros...I s-a pus pata pe ministrul Energiei! Aici îi dau dreptate, fiind vorba de o măsură menită să ia pielea de pe noi. Ce face ministrul? Și-a revenit din strânsorile de aur exercitate asupra sa? A înțeles morala? Caftul la care am asistat s-a plasat sub nivelul de cultură al conflictelor politice de altădată, Simion sărind prea mult gardul…
Vă aduceți aminte de omul cu măturoiul? Cel care “binecuvânta” fiecare lovitură cu măturoiul, spunând “Ba pe-a mamei dumneavoastră!” Ce am auzit noi de la Simion gură de aur? “Hoțule”, și atât! Păi, pe ăștia îi știm...





Nu sunt încă comentarii aprobate.