Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
Ce se mai construiește în Constanța cu banii europeni aduși de viceprimarul Decebal Făgădău

Ce se mai construiește în Constanța cu banii europeni aduși de viceprimarul Decebal Făgădău(1407)

Viceprimarul Constanței, Decebal Făgădău, a anunțat, ieri, la sfârșitul ședinței ordinare a Consiliului Local Municipal Constanța că în Parcul Tăbăcăriei vor fi diversificate activitățile de agrement. El a spus că banii provin din fonduri europene și că, în momentul de față se lucrează la studiile de fezabilitate și la stabilirea principalilor indicatori tehnico-economici pentru investițiile din cadrul proiectelor.

„În Parcul Tăbăcăriei vom amenaja o nouă ţară a piticilor care va avea locuri de joacă pentru copii. Va exista și un spațiu unde cei mici vor putea învăţa semnele de circulaţie. De asemenea, se va amenaja mobilier pentru cei care vor veni în parc, dar și un loc de joacă pentru animalele de companie. Tot aici vor fi amenajate piste pentru biciclete. Costul acestui proiect se va ridica la șase milioane de euro”, a spus Decebal Făgădău.

El a mai spus că un alt proiect realizat tot cu bani europeni a cărui valoare este de trei milioane de euro vizează amenajarea unui cămin de bătrâni în Constanța. Acesta va avea 100 de locuri şi va fi construit în zona „Salvare”, unde a funcţionat creşa pentru copii.

Tot ieri, consilierii locali au votat proiectul de hotărâre care face referire la cheltuielile legate de un proiect în vederea finanţării acestuia în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 prin care Primăria Constanţa și cea din Balcic vor achiziţiona biciclete cu bani europeni.

Astfel, 390 de biciclete vor ajunge să fie folosite de constănţeni iar alte 100 de biciclete vor fi date spre folosire locuitorilor din Balcic. Ele vor fi montate pe rastele în 24 de staţii în Constanţa şi alte şase în Balcic şi vor putea fi folosite de utilizatori în baza buletinului şi a unei cartele pe care o vor primi, cu posibilitatea de a depozita bicicletele în altă staţie decât cea din care le-au preluat. Proiectul are o valoare de 1,5 milioane de euro şi va fi funcţional din luna mai a anului viitor.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă promovarea localităţilor şi regiunilor implicate în proiect alături de dezvoltarea turismului prin diversificarea serviciilor turistice durabile, crearea de oportunităţi pentru operatorii din turism, precum şi cooperarea între comunităţi.

OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Comentarii

vasi
12-11-2013
Dar ce biciclete cumpara ei la 3000 de euro bucata?

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
Labirint Residence Euro Vial Residence
IMPExpert Birotică și Papetărie

Editorial

Dreptul de port carte
scris de Mircea Lungu
Zilele trecute m-au întâmpinat într-o librărie câteva pachete de cărți pe care scria RETUR. Cu o lovitură de marker, glumesc, desig(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

UNPR-RSE