Ieri a fost lansat, cu mare tam tam, noul model Dacia Duster. Este de fapt vechiul Duster, cu o grila față schimbată, cu stopuri modificate pe spate și cu o planșă interioară nouă. Nu este chiar o revoluție la interior, cum au spus reprezentanții concesionarului Dacia din Constanța, dar lucrurile arată mai bine față de modelul precedent.
Sistemul multimedia răspunde rapid la comenzi și nu mai durează o veșnicie până pornește (am testat acest lucru la lansarea Loganului și am stat mai bine de zece secunde). Aici pornește instantaneu. GPS-ul este în română și prinde repede semnalul. Chiar și pielea de pe scaune este de o calitate mai bună.
Angajații lui Constantin Olteanu au pus accentul pe preț: costă mai puțin decât vechiul Duster. Astfel, versiunea de bază este 10.900 de euro, față de 11.200, la modelul precedent.
Ieri în showroom a fost expus un model Diesel, 4x4, cu piele, după cum spuneam, și sistemul MediaNav. Prețul acestuia: 17.000 de euro. Pare mult chiar și pentru un tip care câștigă mult mai bine decât un român mediu. ”Eu când mi-am luat mașină am vorbit cu concesionarul respectiv și mi-a făcut o reducere de 20%”, a spus Mihai Trăistariu, care a fost invitat să cânte la petrecerea de lansare.
Nu a fost chiar o glumă ce a spus Mihai Trăistariu. Un Volkswagen Touareg din 2010 se vinde, pe site-urile de specialitate, cu 13.899 de euro. Motorul este de 2.500 cmc și proprietarul spune că mașina are numai 62.000 de km la bord. Adăugați și o taxă de primă înmatriculare (circa 1.700 de euro în cazul acesta) și tot ajungeți mai ieftin ca un Duster nou. Despre calitatea unui Touareg în comparație cu cea a unei Dacii nici măcar nu este cazul să vorbim.
În aceste condiții, se naște întrebarea: Ce preferați, un Duster nou sau o mașină nemțească la mâna a doua?





Ca eu sub15-16 mii de euro nu am vazut Touareg din 2010. Si peste 150.000 de km. Ca sa nu mai spun ca acei 62.000 de km sunt foarte discutabili. De fapt ai si scris " proprietarul spune" Probabil are spre 200 de mii de km.
Pe de alta parte cat te costa asigurarea RCA, Casco, reviziile, piesele de schimb si consumabilele sau impozitul?
Cam asa ar trebui facut calculul. Nu doar a... am vazut pe mobile punct de super masina ieftina, nu merita sa iei Dacie.
De TCO (total cost of ownership) ai auzit? Ia refa calculele sa vedem ce costuri ai!