Implicarea tinerilor în viața comunității, participarea la dezbateri privind viitorul generației tinere și inițiativele de sprijin social se numără printre prioritățile Tineretului AUR Constanța pentru perioada următoare.
În acest sens, ieri, 4 noiembrie, membrii organizației s-au reunit într-o ședință de lucru, desfășurată la sediul AUR din Constanța, unde au stabilit calendarul unor activități și proiecte prin care își propun să fie mai prezenți atât în viața organizației, cât și în comunitatea locală.
Printre acțiunile planificate se numără:
🍂 7 noiembrie – „Toamnă la șezătoare”
Membrii Tineretului AUR Constanța vor participa la evenimentul organizat la sediul AUR Constanța.
🏛️ 14 noiembrie – Conferința Tineretului AUR, la Palatul Parlamentului
O delegație a organizației se va deplasa la București pentru a lua parte la o conferință dedicată vieții și condițiilor tinerilor din România. În cadrul întâlnirii vor fi abordate provocările cu care se confruntă tânăra generație, precum și obiectivele și nevoile acesteia.
❤️ Acțiuni caritabile și inițiative sociale
Un alt punct important al planului de activitate îl reprezintă organizarea unor acțiuni caritabile, prin care tinerii își propun să se implice activ în comunitate și să ofere sprijin persoanelor aflate în dificultate.
Prin aceste inițiative, Tineretul AUR Constanța își propune să continue activitatea cu responsabilitate, implicare și deschidere către comunitate, transformând planurile discutate în acțiuni concrete.




Nu sunt încă comentarii aprobate.