Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
cultura-educatie
Școala Altfel, la RAJA Constanța
Elevii învață despre calitatea apei potabile și descoperă procesul de epurare

Școala Altfel, la RAJA Constanța
Elevii învață despre calitatea apei potabile și descoperă procesul de epurare(279)

În această perioadă, sute de elevi constănțeni și-au anunțat vizita la RAJA Constanța, pentru a descoperi circuitul apei din natură la robinetele din casele noastre și înapoi în emisar, în cadrul Programului național Școala Altfel. Compania de apă a pregătit, la rândul ei, o mulțime de surprize educative pentru cei mici, având scop principal prevenirea poluării mediului înconjurător.

Marți, 14 martie 2023, elevi ai Liceului “Ioan N Roman”, însoțiți de cadre didactice, au trecut pragul Stației de epurare a apelor uzate care se află în partea de nord a municipiului Constanța.

În camera de comandă SCADA, spațiul destinat monitorizării și operării “din butoane”, copiii au primit informații cu privire la derularea obiectivelor la nivelul fluxului tehnologic, apoi au făcut un tur amplu al Stației de epurare, cunoscând, în premieră pentru ei, spațiile în care apele uzate menajere preluate din sistemul de canalizare sunt curățate prin procese mecanice și biochimice, în mod continuu. În același timp, oaspeții au fost sfătuiți să nu arunce resturile din gospodărie în toalete și chiuvete, riscând astfel obturarea conductelor. În acest context, liceenii au conștientizat faptul că și ei pot contribui la protejarea mediului înconjurător, prin propriile acțiuni.

Activitățile instructiv-educative găzduite de RAJA SA au continuat și în ziua de 15 martie 2023, prilej pentru elevii din clasa a II-a de la Școala gimnazială “Gheorghe Țițeica” să cunoască activitatea companiei locale de apă, de data aceasta la sediul său central. După prezentarea unui filmuleț tematic despre rolul RAJA în comunitate, Bari Turchian, Șef al Laboratorului de apă potabilă Palas, a prezentat câteva metode orientative pentru a efectua experimente “de teren”, precum determinarea clorului, PH-ului apei, turbidității sau durității apei. În același timp, reprezentantul RAJA a încurajat copiii să bea cu încredere apa de la robinet, deoarece aceasta este verificată în permanență în laboratoarele de specialitate ale societății, dar și de către Direcția de Sănătate Publică. De asemenea, i-a îndrumat pe cei mici să nu arunce oriunde deșeurile menajere și să protejeze sursele de apă.

La finalul vizitei, elevii s-au oprit și la Stația de pompare apă potabilă din incinta sediului central al companiei, care deservește partea centrală a municipiului Constanța. Prichindeii s-au arătat foarte curioși în privința procesului tehnologic al apei și au adresat o multitudine de întrebări despre modul în care apa ajunge la robinet, despre potabilitatea acesteia, dar și despre etapele transformării apei uzate și redarea ei circuitului natural. Astfel, au plecat spre case mai documentați, dar și cu broșuri informative care le dezvăluie pe înțelesul tuturor povestea apei de-a lungul întregului său parcurs.

Prin activitățile derulate la nivelul companiei, RAJA SA urmărește îndeaproape una dintre țintele cuprinse în Strategia Națională pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, care vizează îmbunătățirea calității apei prin reducerea poluării, eliminarea depozitării deșeurilor și reducerea la minimum a produselor chimice și materialelor periculoase, reducând proporția apelor uzate netratate, sporind substanțial reciclarea și utilizarea sigură.


 

 

  

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii