
DNA a reținut un director al CN Aeroporturi și 3 persoane fizice inculpate în același dosar(152)
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 28 martie 2023, a patru persoane care sunt inculpate într-un dosar legat de activitățile comerciale de la aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni) din București.
Directorul Comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) și alte trei persoane fizice au fost reținute pentru 24 de ore cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit DNA, pentru trafic de influență, complicitate, spălare de bani și dare de mită.
Acuzațiile aduse de procurorii DNA celor patru inculpați sunt următoarele:
Ivan George Alexandru, fost director general, respectiv director comercial al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat al aceleiași companii naționale, pentru comiterea infracțiunilor de: – trafic de influență; – complicitate la trafic de influență; – folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații dacă este săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Persoană fizică, fără calitate specială, pentru comiterea a patru infracțiuni de trafic de influență.
Persoană fizică, la data faptelor asociat în cadrul unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, pentru comiterea infracțiunilor de: – trafic de influență; – spălare a banilor; – dare de mită.
Persoană fizică, la data faptelor director general al aceleiași societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail în Aeroportul Otopeni, pentru comiterea infracțiunilor de: – complicitate la trafic de influență; – complicitate la spălare a banilor; – complicitate la dare de mită.
Totodată, în cauză s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 28 martie 2023, față de inculpatul Lițoi Bogdan Șerban, la data faptei director al Direcției Management Facilități Aeroportuare din cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), în prezent angajat al aceleiași companii naționale, pentru comiterea infracțiunii de luare de mită.
Două dintre cele trei persoane fizice reținute ar avea relații directe cu companiile Millenium Pro Design și Dnata Catering, entități care administrează și operează o mare parte din spațiile comerciale ale celui mai mare aeroport din România. În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 11 ianuarie – 08 noiembrie 2022, persoana fizică, fără calitate specială, direct sau după caz, prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăți comerciale, cercetat în prezenta cauză) și de la directorul general al unei alte societăți comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro și 1.200.000 de euro).
În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra ministrului transporturilor și directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spațiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB și societatea inculpatului care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB și societatea unde lucrează directorul general.
/ Copyright (C) 2023 Aviation Geek SRL / Copierea informațiilor de pe site este permisă în limita a 200 de caractere și citarea sursei unui link activ către BoardingPass.ro! Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor / Informație copiată de pe https://boardingpass.ro/un-director-al-cn-aeroporturi-bucuresti-si-alte-trei-persoane-au-fost-retinute-de-dna/