Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
economic
O lege strâmbă ar putea provoca noi scumpiri

O lege strâmbă ar putea provoca noi scumpiri(99)

O nouă decizie adoptată de Comisia de Mediu din Camera Deputaților, privind OUG 125 (Ordonanța privind îndeplinirea țintelor de mediu ale României în corelație cu obiectivele UE), riscă să ducă, de fapt, la neîndeplinirea țintelor de mediu ale tării noastre, în condițiile în care România este deja deficitară la acest capitol.

De asemenea, dacă OUG 125 va intră în aplicare în forma actuală, riscă să deschidă calea exporturilor pentru deșeurile de ambalaje generate în țara noastră, periclitând astfel un întreg mecanism economic și să conducă la scumpiri ale produselor la raft, pentru consumatori, prin creșterea artificială a costurilor de gestionare a deșeurilor de ambalaje.

Practic, OUG 125 adoptată în septembrie 2022, asupra căreia s-a revenit în Camera Deputaților săptamâna trecută, modifică modalitatea de raportare a deșeurilor de ambalaje colectate: dacă înainte de OUG 125 cantitățile valorificate conform obligațiilor de mediu se raportau în sistemul public de raportare la momentul încredințării în vederea reciclării acestora, acum acestea vor trebui raportate după momentul reciclării efective.

Deși conceptual noua OUG intenționează să aducă claritate în ceea ce privește raportarea cantităților efectiv reciclate în România, pentru evitarea fraudelor sau a altor mecanisme de eludare a legii, modul în care aceasta a fost reconsiderată și formulată recent riscă să blocheze întreaga piață a colectării și reciclării.

În practică, colectorii sau companiile de salubritate adună deșeurile de ambalaje generate de producători, retaileri etc., livrându-le ulterior stațiilor de reciclare, care confirmă primirea cantităților în sistemul public de raportare. Ulterior, colectorii/salubriștii transmit dosarul de trasabilitate către un OIREP* (companie care preia responsabilitatea producătorilor și care are obligația de a avea contracte atât cu producătorii reprezentați, cât și cu companiile de colectare sau de salubritate), verifică documentația, dar pot plăti serviciul prestat colectorilor/ salubriștilor doar după ce compania de reciclare (care nu este parte în cadrul contractelor cu OIREP-urile) confirmă reciclarea cantităților respective.

Potrivit legislaţiei actuale, companiile de reciclare pot recicla deșeurile într-un interval de timp de până la 3 ani (!) după ce au intrat în posesia cantităților colectate, astfel încât, prin mecanismul de plată descris de noua OUG, aceasta ar putea bloca întregul sistem de finanțare a companiilor de colectare.

În consecință, dacă noua OUG ar intra în vigoare în forma recent dezbătută la Camera Deputaților, cantitățile de deșeuri de ambalaje colectate de pe piața din România ar putea merge către export, având în vedere că pe alte piețe nu există acest mecanism de plată a colectării, după ce reciclarea a fost efectiv realizată. Potrivit estimărilor Asociației OIREP, o cantitate de peste 350.000 de tone de deșeuri de ambalaje ar putea merge spre export.

Anual, în România se introduc aproximativ 2.4 milioane de tone de deșeuri de ambalaje, iar pentru realizarea obiectivelor de valorificare este necesară colectarea a minimum 1.5 milioane de tone. În total, potrivit datelor asociației, peste 2.300 de companii de colectare, salubritate și reciclare și peste 25.000 de producători din piață ar putea fi afectați de impactul OUG. Anterior dezbaterii recente, Comisia de Politică Economică din cadrul Camerei Deputaților a votat ca producătorii și OIREP-urile să plătească suma de 2 lei /kg pentru diferența dintre cantitățile necesare realizării obiectivelor de mediu și cantitățile care intră în procesul de reciclare.

Marii producători (lanțuri de retail, companii FMCG, producători de băuturi, produse alimentare ş.a.) riscă să nu își îndeplinească țintele de mediu care le revin prin legislație și, neputând raporta cantitățile colectate, riscă să achite o obligație fiscală de câte 2 lei / kg, reprezentând diferența între țintele de colectare și cantitățile efectiv colectate.

În aceste condiții, această obligație fiscală impusă prin lipsa de claritate a OUG 125 s-ar putea reflecta în creșteri ale produselor vândute la raft consumatorilor. Potrivit analizei Asociației OIREP, România riscă să întâmpine dificultăți majore în realizarea obiectivelor de mediu, având în vedere că, oricum, în Romania, țintele de creștere a obiectivelor au fost decalate cu 2 ani (din 2025 în 2023), cu procente considerabile.

Astfel, se pune o presiune crescută pe volumul cantităților care trebuie colectate și reciclate în țara noastră.

 

spotmedia.ro
 

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

Justiția a murit când a amuțit legea și a domnit tagma
scris de Pompiliu Comşa
Puteau fi profesioniști. Au ales să nu fie. Puteau să fie normali. Au ales să fie speciali. Puteau să țină cu țara asta. Au ales b(...)
citeste mai mult

Cele mai recente comentarii