Pe lângă munca depusă în domeniul ingineriei, Garabet Kumbetlian a desfășurat și o activitate didactică în calitate de asistent, în cadrul catedrei de Fizică a Institutului Pedagogic Constanța (1964-1968). Activitatea sa publicistică a însemnat publicarea a 26 de cărți, monografii, tratate, cursuri universitare, traduceri și eseuri din domeniul mecanicii solidelor deformabile și rezistenței materialelor și aproape 150 de articole.
Născut la data de 11 martie 1936 și originar din Constanța, armeanul Garabet Kumbetlian a fost un profesor universitar și inginer specializat în mașini termice. De-a lungul carierei, el a fost membru în Asociația Generală a Inginerilor din România (AGIR), în Academia Oamenilor de Știință din România (AOȘR), în Academia de Științe Tehnice din România (ASTR), precum și în alte asociații naționale și internaționale.
A început clasa I la Școala Germană din orașul natal, apoi s-a transferat la Școala nr. 5, unde a urmat restul de trei clase. În vremea ciclului gimnazial, Kumbetlian a studiat la Liceul Brukenthal din Sibiu, revenind la malul mării pentru clasele IX-XII, pe care le-a făcut la Liceul Mircea cel Bătrân. A absolvit în anul 1954. Armeanul părăsea din nou ținutul pontic, de această dată pentru București. El a fost admis la Institutul Politehnic din capitală, obținând în 1959 diploma de inginer în specialitatea mașini termice.
Prima dată, a lucrat ca inginer principal în cadrul Electrica Constanța, timp de șapte ani (1959-1966). Mai târziu, devenea membru fondator al Comisiei Centrale de Tensometrie (1977), al Asociației Române de Tensometrie – ARTENS (1990) și al Filialei din Constanța a Asociației Generale a Inginerilor din România – AGIR (1997).
În anul 1996 a fost desemnat membru al Comisiei Teritoriale Interdisciplinare de Cercetare și Dezvoltare-Dobrogea, organism zonal consultativ al Ministerului Cercetării și Tehnologiei. În anul 1997 a fost desemnat expert pentru cereri de finanțare al Consiliului Național pentru Cercetarea Științifică Universitară-CNCSU. Din 1998 a fost Expert al Societății Academice Române - SAR.
Pe lângă munca depusă în domeniul ingineriei, Garabet Kumbetlian a desfășurat și o activitate didactică în calitate de asistent, în cadrul catedrei de Fizică a Institutului Pedagogic Constanța (1964-1968). Ulterior, a fost numit profesor și primul director al Liceului Energetic Constanța (1966-1972). În perioada 1990-2006, Kumbetlian a activat ca profesor universitar la Institutul de Marină Constanța. Aici, din 1990 până în 2004, a fost șeful catedrei de Inginerie Mecanică Navală, membru în Consiliul Facultății de Electromecanică Navală și în Senatul Universității și director al Centrului de Cercetare în Inginerie Mecanică Navală al Universității Maritime, între 2002 și 2006.
Mai menționăm că, între 1992 și 2006, el a fost profesor asociat la Facultatea de Construcții a Universității „Ovidius” Constanța. Garabet Kumbetlian a predat cursuri de mecanică, rezistența materialelor și teoria elasticității.
Dintre distincțiile primite de inginer de-a lungul vieții amintim de: diploma de excelență a Universității Maritime din Constanța (2000), American Medal of Honor (2002), diploma de onoare și medalia jubiliară 25 de ani de învățământ superior de construcții la Constanța (2002), diploma de onoare a Academiei Navale Constanța (2007), diploma și medalia jubiliară a Universității „Ovidius” Constanța, cu prilejul aniversării a 50 de ani de învățământ universitar în Dobrogea (2011), ș.a. Garabet Kumbetlian a murit la începutul anului 2018, pe 2 ianuarie, la Constanța, când avea 81 de ani.





Nu sunt încă comentarii aprobate.