Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
politica
Mihai Lupu: „Familia mea politică m-a trădat și m-a mințit!”

Mihai Lupu: „Familia mea politică m-a trădat și m-a mințit!”(1088)

Președintele Consiliului Jufețean Constanța și-a exprimat dezamăgirea profundă și indignarea față de cei în care a avut atâta încredere. Așa cum o considera, „Familia mea politică”, cu care credea că împărtășește aceleași valori și viziuni pentru județul Constanța, l-a trădat, printr-un joc murdar de putere, în care loialitatea și competența au fost ignorate în favoarea intereselor meschine ale marilor partide.

Mihai Lupu este mai hotărât ca niciodată, să chimbe regulile jocului și să redea puterea oamenilor! „Adevărata putere stă în curajul de a rămâne verticali în fața adversităților și în uniunea noastră pentru un viitor mai bun!”, a transmis, în acest mesaj, pe o rețea de socializare:

 

„Cei în care am avut încredere, cei care ar fi trebuit să mă sprijine pentru că împărtășesc aceleași valori și viziune mi-au întors spatele mie și, mai grav, au întors spatele județului Constanța.

Am fost victima unui joc murdar de putere, unde loialitatea și competența au fost sacrificate pe altarul intereselor meschine ale partidelor mari.

#PNL-ul m-a abandonat pentru că nu am fost o marionetă și nici un yesman, iar #PSD-ul a demonstrat că nu s-a schimbat deloc în ultimii ani și face în continuare jocuri pe sub masă în funcție de interese de grup și de moment.

Prezentarea candidaților la cârciumă este cea mai bună dovadă că ciolanul este tot ce contează pentru social democrații de la Constanța.

Este revoltător să văd cum politicienii trădează încrederea oamenilor în scopul de a-și urmări propriile interese. Nu mai pot privi pasiv cum jocurile murdare ale politicii locale sunt jucate pe spinarea cetățenilor noștri, ignorându-ne nevoile și aspirațiile.

Mă alătur Partidului Umanist Social Liberal (#PUSL), un partid care îmbrățișează valorile sincerității, integrității și loialității. Împreună cu acești oameni curajoși, am de gând să lupt pentru o administrație responsabilă, transparentă și orientată către binele comunității noastre.

Candidatura mea la alegerile din 9 iunie reprezintă un angajament ferm față de voi, cetățenii județului Constanța. Vom continua proiectele începute și vom accesa noi fonduri pentru dezvoltarea județului cu responsabilitate, pe termen lung.

Schimbăm regulile jocului și să redăm puterea oamenilor! Adevărata putere stă în curajul de a rămâne verticali în fața adversităților și de a ne uni forțele pentru un viitor mai bun!”

#ÎmiPasă 

George Andrei Popescu Primăria Constanța
Claudiu Palaz Consiliul Județean Constanța
OMD MAMAIA CONSTANTA
Ziarul Timpul WhatsApp

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii

Editorial

MIHAI LUPU, SINGUR ÎMPOTRIVA TUTUROR
scris de Liviu Tramundana
Deși inspirat din sloganul unei galerii de fotbal, titlul reflectă fidel situația președintelui CJ Constanța. Acesta a fost singur în(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii