O încercare ratată: linia 48(792)
Există un continuum în ceea ce privește catalogarea cartierelor construite pe locul viran dintre cartierul Berechet și zona Cimitirului turcesc, asta de-a lungul șoselei I.C Brătianu, că nu-i pot spune bulevard, de fapt în oraș nu există în accepțiunea modernă a cuvântului niciun bulevard, drept cartiere muncitorești. Spre vest de Berechet sunt cartierele I.C. Brătianu și Palas. Între două universuri, cartierele muncitorești și cel de pe ruta spre Poarta 2 Port de după fostul I.C.I.L, se strecoară un fir de transport în comun.
De la geografie trec la transport și spun că firul respectiv este lesne de recunoscut după tipul imperfect, arhaic de mașini folosite, discontinuitatea în orar, murdăria din ele, disconfortul, frig iarna, cald vara și, peste toate, încăpățânarea cu care aceste mașini sunt ținute pe traseu când toate celelalte linii beneficiază de autobuze fiabile, silențioase, călduroase iarna și răcoroase vara.
Cele electrice sunt rezervate zonelor considerate, nu de azi, de ieri, dar mai mult de aziul contemporan, ca fiind ale gulerelor albe, simandicoase. Sigur, cuvântul transport în comun acoperă, ca și cuvântul circulație, mai multe sensuri dintr-odată.
Ca observator retrospectiv, constat că promisunea electorală din mandatul fostului primar pesedist și a actualului penelist referitoare la înnoirea totală a parcului auto pentru transportul în comun a fost trecută pe o linie moartă. Motivele? Vreo alergie binecuvântată la cartierele muncitorești? Declinul demografic? Circuitul industrial nu se mai închide (pentru că nici nu mai este deschis), deci nu mai există afaceri, deci ce să caute lumea la oraș?, de unde și declinul economic al minorității muncitoare, altă dată cuceritoare.
O fi administrația locală atât de bine informată că cetățenii din cartierele amintite și-au pierdut gustul pentru călătorie confortabilă și vrea să-i scutească să-și mai încingă fundul șezutului pe șaua de plastic deformat a scaunelor din autobuzele hârbuite, prăfuite, cu uși întredeschise, poluante de pe lina 48?
Zilele trecute, niște voluntari ai unui candidat consilier local a vrut să-mi pună în cutia poștală un fluturaș electoral. Cutia poștală, l-am atenționat, este un bun privat, deci nu are treabă cu el, dar l-am întrebat dacă a venit în cartier cu autobuzul 48. Mi-a infirmat, așa că l-am sfătuit să facă un traseu de la un capăt la altul. E o față a orașlui, dacă nu știe. Apoi l-am rugat, neștiind pe unde va pleca, dar era deja spre miezul nopții, să treacă prin fostul tunel, spre cartierul Medeea, pe unde altă dată se aflau două fire electrificate de cale ferată pentru trenuri de marfă care duceau direct în port, tunel devenit groapă de gunoi și, în viitor, Doamne ferește, o șerpărie.
Orologiul suna miezul nopții, slujnicarii asociației politice se despărțiră. Ca-ntr-o utopie, un subofițer de poliție, acompaniat de doi jandarmi trecură în josul străzii.
