Ce a făcut deputatul Florin Gheorghe de la PDL în primul an de mandat(1464)
Democrat-liberalul Florin Gheorghe se află în Parlamentul României la primul mandat de deputat, după ce, în urmă cu un an, constănțenii care locuiesc în Colegiul 10 i-au acordat încrederea.
Fiind reprezentant al Colegiului 10 Constanţa, un colegiu cu populaţie din mediul urban, majoritatea iniţiativelor pe care le-a avut parlamentarul s-au referit la această categorie socială.
„Vreau să atrag atenţia asupra unui aspect, şi anume, Educaţia. Copiii şi tinerii au un statut defavorizat. Baza materială a şcolilor este extrem de limitată. Clădirile în care îşi desfăşoară activitatea unităţile de învăţământ sunt vechi, nerenovate de ani de zile. Lipsa personalului calificat, inexistenţa de programe de orientare profesională sunt câteva din gravele probleme ale Educaţiei. În calitatea mea de deputat, cred că este de datoria mea să mă implic în mandatul pe care îl am pentru a îmbunătăţi condiţiile de trai şi de a spori şansele tinerilor din România. Voi lua legătura cu toţi factorii responsabili, voi face demersuri pe lângă autorităţi, vom încerca atragerea de surse de finanţare, astfel încât aceste şcoli să fie reabilitate într-un timp cât mai scurt. Doresc ca la sfârşitul mandatului meu de parlamentar să am satisfacţia că tinerii din colegiul pe care îl reprezint învaţă în condiţii normale”, a spus deputatul Florin Gheorghe.
Și, pentru că a trecut un an din primul mandat de deputat, el a prezentat, în sinteză, câteva din lucrurile pe care le-a realizat în această perioadă.
„În campania electorală am făcut promisiuni. Am mers în faţa oamenilor şi am cerut susţinerea lor în schimbul efortului meu de a le asculta problemele şi de a le încerca să le rezolv. După ce am ajuns parlamentar, am continuat să mă întâlnesc cu cei care m-au ales. Deşi trecem cu toţii printr-o perioadă dificilă, căutăm împreună soluţii pentru a îmbunătăţi viaţa de zi cu zi. Săptămânal merg şi discut cu oamenii din colegiu. Mesajele pe care mi le transmit aceştia sunt relevante pentru activitatea mea de parlamentar. Pot să spun că nimeni nu este mulţumit că trecem printr-o perioadă de criză, în care salariile s-au diminuat, în care nivelul de trai a scăzut, dar oamenii sunt încrezători şi spun că este necesară o schimbare”, a declarat deputatul PDL, Florin Gheorghe.
Plecând de la această realitate, parlamentarul constănţean spune că a încercat să fie unul dintre cei mai activi deputaţi din Parlament, punând umărul la crearea unor legi care să ajute cetăţeanul. Pe scurt, într-un an de mandat, Florin Gheorghe a depus 44 de iniţiative legislative, a avut 45 de luări de cuvânt în plen, a făcut 40 de declaraţii politice, a avut 98 de interpelări şi a susţinut opt moţiuni. Acestea sunt doar câteva cifre care reflectă activitatea parlamentară a lui Florin Gheorghe din care reiese că a fost cel mai activ deputat constănţean.