Din turul pantalonilor și animatoarele de televiziune(321)

Publicul a strigat, a aplaudat, a ștampilat, iar o femeie a fost auzită țipând: ,,Au fou, au fou!” (Nebunul! Nebunul!) Era premiera la „Boléro” de Ravel. Când Ravel a auzit asta, ar fi răspuns: „Doamna aceea... a înțeles”. Un fapt de necontestat: au urmat aplauzele.

Ceea ce nu pot spune despre asociațiile politice aflate în jocul de-a delta urbană. Înainte de a le pune sub flamura argumentului politic explicit, candidații la președinție aflați în marea sală de audiții, care este patria, cei câțiva cu puterea financiară dată lor înșiși tot de către ei, programul de candidatură și l-au îmbălsămat cu o esență speculativă și nu cu una senzorială, crezând că îmbălsămarea este de ajuns pentru a-și ridica printre electori cota de prestigiu.

Dacă Beatrice a lui Dante Alighieri se-mbrăca în roșu, toate echipele de campanie ale asociațiilor politice e bine să se-mbrace în negru, chiar în locul în care au fost debarcate succesiv, și nu doar aseară. Așa poate voi pune și eu de-o natură moartă: candidați purtând pe post de medalion un vrej de fasole de care, la o adică, pot atârna...

Că doar nu eu am debarcat țara asta, îmbătrânind-o: Na-ți-o ție, dă-mi-o mie! Așa s-a văzut din postul de observație al propriei mele conștiințe că au făcut cu țara asta când PSD-ul, când PNL-ul, când împreună ambele plus UDMR-ul și usereul. El, postul, nu se va perima niciodată. Toate au vrut să se-nsoare cu zestrea, nu cu patria.

Nici lacrimile vărsate pe mormântul soacrei (patriei), cum spuneau grecii antici despre cei ce voiau să pară triști, nu-i mai ajută, azi, nici chiar dacă plătesc bocitoare care să joace comedia durerii. Mă refer la televiziunile de știri private, Antena 3, Digi 24, România tv, B1 ale căror animatoare, aseară, erau în stare să dea peste cap dând și ultimul gologan primit de la asociațiile politice pentru publicitatea electorală deșănțată, numai să afle cu exactitate cum, în pragul acestui sfert de secol XXI, a fost hotărâtă schimbarea petrecută în spiritul românesc prin intermediul cunoașterii politice eterice, pe care doar ele și diverși invitați universitari credeau c-o stăpânesc, fără să le dea de veste.

Și vestea de la ce ar fi pornit? De la falimentul total al epocii postdecembriste. Să fi citit animatoarele respective în ordine Suferințele tânărului Werther, Ultimele scrisori ale lui Jacopo Ortis sau Brutus cel tânăr? Și chiar dacă au făcut-o, sper că nu-și vor întrerupe brusc existența, asemeni personajelor respective, sinucigându-se electoral și mediatic pentru că nu se mai recunosc în oglinda unei realități construită pe ficțiuni politice și la care au contribuit și ele, expunându-le.

Și dintr-o dată simt ceva amar ca fierea, și nu de dragul animatoarelor respectivelor televiziuni uluite când au aflat că nu dețin ele primatul faptului că în târg se vorbește despre candidatul câștigător, apărut meteoric, ca-ntr-O Scrisoare pierdută, dar cu o tactică narativă devenită deja obișnuință în trei timpi și trei mișcări, și c-au fost prinse, astfel, cu dresurile-n vine, ci pentru că, dacă-mi pot permite să declar tranșant, că toată gestica și atitudinile lor mi-au amintit, deh, asta e, că prezența violurilor din Metamorfozele lui Ovidiu ar fi sex ambiguu sau consensual și că dialectica sentimentelor lor, față de cei ce-au dat bănuțul de campanie, se orienta spre niște perspective deloc subtile, de felul în care Soarele violează o fecioară babiloniană pe nume Leucothoë.

Pentru cititori, evenimentul este imediat identificabil ca asalt: „deși fecioara se temea de viziunea bruscă, / învinsă de strălucirea zeului / ea a părăsit protestul și și-a abandonat orice vigoare”.

La drept vorbind, dragul meu cititor, mă aștept să mă contrazici și să-mi zici că suntem în fața momentului când se pare că trăim, anticipat, decembrierul 1989: poporul răsturnând partidul-stat, partea abjectă a faptelor sale. Sau deja ți s-a-nroșit pieptul de obișnuita uitare dintr-un exces de uimire? Cum să interpretez acest exces? De Rerum Natura, pretinde Titus Lucretiu Carus, a fost scris pentru un anume Gaius Memmius.

Asociațiile politice pentru cine-și scriseseră așa-zisele programe de guvernare? Pentru ele sau pentru electori? Și cum le-au scris? Din turul pantalonilor umflați de flatulențele de cuc? Dar nici asta n-ar trebui să mă mire, anume că atât asociațiile politice cât și animatoarele de televiziune, au rămas uluite aflând de la niște pelerini, întâlniți ieri, toată ziua, prin târguri, că aceștia nu auziseră niciodată vorbindu-se despre câștigătorul primului tur la prezidențiale, ci doar despre turul pantalonilor lor, ca despre mărturia unui sărut furat.

Căci multe sunt departe de-ale noastre simțuri și-ale noastre mișcări și ele scapă ochiului. Iar dacă viitorul și trecutul există, nu mă-ntrebați unde sunt ele, că și eu aș vrea să aflu.