Caviarii de carton s-au împușcat în picior...(184)

De aceea nu caut vorbe pe ales, nici știu cum aș începe, astfel că nu pot spune cu precizie dacă este piciorul de extremă dreaptă sau cel de extremă stângă; certe sunt următoarele fapte: cei ce le-au semnalizat pozițiile de afară din joc, deși tare-și doreau să fie singure cu portarul, portarul fiind națiunea în persoană (dar și atunci ar fi putut s-o dea în bară sau în boscheți), au fost electorii din umbra falnicelor bolți, și tot ei mă așteptam ca, după o convocare într-o ședință clinică, dar nu de recuperare ci de prelevare, să le-mbarce pe mișcătoarele cărări ce duc corăbii negre și doi, împușcatul în picior s-a făcut după modelul patentat într-o toaletă a casei armatei la finele lui decembrie '89 de către șeful acesteia, după cum urmează: auzind împușcături afară, el a dat buzna în locul cu pricina, un soldat aflat acolo își lăsase pușca rezemată de ușă, e posibil să fi avut glonț pe țeavă... pușca e posibil că avea piedica trasă, de s-a auzit o rafală.

Șeful, că de-asta-i șef, a devenit erou al revoluției cu merite deosebite, a primit un spațiu comercial lângă cinematograful Popular. Nu știu dacă l-a lăsat moștenire cuiva din familie. Cât privește împușcatul, cred că dezlegarea vine din oglinda luminiș prin care caviarii de carton și-au revărsat trupul ce țesea o mreajă de văpaie piscicolă taman în latrina în care intraseră, plesniți în față de rotativa de cartel politic.

I-am văzut azi, i-am văzut mâine și-am văzut și viziunea care în cazul lor lăsa să se vadă un plan: transferul scandalos al negrelor umbre ale palatelor victoria și cotroceni între ei. Fără proces-verbal. Ceva asemeni prelevării de organe, întâmplată după o ieșire din baia publică, la împărații romani și curtea lor era un semn al civilizației, prelevare depre care împodobitul cu aura de prim între miniștri, fără studii, ,,doar să scrim”, în acest sens, ci doar mânat de mozaicul încrustat pe evantaiul deocheat al improvizatei rotative a noilor cârnățari, a spus că ar fi ca la serbare școlară.

Și, vai, ce dor îmi ei de crudul lor amor! În rafală sau cu episoade de intermedieri. Vă mai amintiți de pâinea intermediară sau de vânzarea pâinii cu sfertul sau jumătatea? Ei, caviarii de carton, chiar dacă se rup din locul lor de sus, tot vor să poarte pas cu pas, costumul de interimat, umplând cupele cu vin mesenilor din flori și de pripas la masa guvernului, adică lor și numai lor.

Numai că, ieșind zilele trecute din baia publică (aș fi egoist să cred că fără țintă), primul dintre miniștrii hucioboli a fost prins într-un ungher produs de suflul desăvârșitei împușcături în piciorul social democrat (hopa, iată încă un picior!), și, guraliv și de nimic s-a cerut, rușinos și drăgălaș, acasă. Fiind mort din punct de vedere politic, a fost luat în considerare ca potențial donator.

Nu știu reglementarea legală și nici dacă intrarea pe o posibilă listă poate întări familia politică ale cărei gesturi nu trebuie uitate nicicând, asemeni scripetului care a susținut mâna cu care a semnat, ca la ușa cortului, ordonanțe, precum ordonanța trenuleț, de exemplu, împotriva propriilor legi.

Pe cererea de plecare am întrezărit, nu știu dacă i s-a întâmplat și tâmplarului de la cotroceni, într-o zi din mai, o interpretare enigmatică: transformarea corpurilor unor defuncți din asociațiile politice actual participante la putere, în ceva sfânt pentru cei ce mișună prin ministere și prin dealul cotrocenilor, căci penuria de grefoane a dat în criză. Iar numai așa corpul fostului se va reface, nu mă apuc acum să enumăr organele, dacă simțul datoriei, cum se spune, deși eu nu am identificat-o, o cere.

Studiourile de fabricat realitatea, mă refer aici la televiziuni, căci ce au altceva de făcut?, precum și radiourile, s-au repezit, suferind de vagi și lungi stări de reverie financiară, să declare, pe propria răspundere, că împușcarea în picior a eliberat pasărea spaimelor, aceasta însemnând: devalorizarea leului, fluctuații la bursele locale (că de ocupare a unor locuri de muncă nici vorbă), creșterea dobânzilor variabile, ofilirea mușcatelor și a ornamentelor decorative, dar și pătrunderea dificilă, pentru că nu e filosofică, a dialogului despre respectarea valorilor europene de către fostele și actualele fantoșe politice manevrate de către pirați.

Au vorbit apoi, inclusiv azi, specialiști în macroeconomie care nu s-au sustras, nici de frică, în a da verdictul: împușcarea în picior, de către caviarii de carton, a avut loc prin nerespectarea testamentară a valorilor pe care s-a fondat Uniunea Europeană și anume, respectul statului de drept, separarea puterilor în stat, respectul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Dar nu de grija lor mor eu acum, mă refer la împușcați, cum murea, zilele trecute, scriind într-o revistă literară, de teamă că-i expiră tămâia primăverii înflorite, Mircea Micăieș că:,,de câteva zile îmi dă târcoale o întrebare: de ce nu începe procesul lui Călin Georgescu?” și nu oricum, ci ,,în ritm alert”.

Poate se va întreba și când va începe procesul celor ce i-au anulat votul și i-au interzis dreptul de a alege. Sau asta nu se pune la el! În rest, rămân fără nici un efort în picioare, limitându-mă în a mai vorbi în ce s-ar mai putea transforma împușcații în picior când, vorba lui Damascius: ,,Un om nu trebuie să pună nimic mai presus de adevăr, nici când este copleșit de primejdiile unei bătălii iminente sau de o sarcină anevoioasă de la care se sustrage cuprins de frică”.