Nume
Email
Categoria din care vrei sa primesti
evenimente
Vergil Chițac: „Cazinoul va redeveni un simbol al Constanței – un reper cultural și bastionul nostru, al constănțenilor!”

Vergil Chițac: „Cazinoul va redeveni un simbol al Constanței – un reper cultural și bastionul nostru, al constănțenilor!”(151)

Astăzi, 21 mai 2025, de Ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, Ziua Municipiului Constanța, Cazinoul a fost redeschis publicului. După 5 ani de lucrări de consolidare și restaurări complexe, ce au costat circa 250 milioane de lei, perla Constanței strălucește din nou.

La ceremonia de inaugurare au fost prezenți ministrul Culturii Natalia Elena Intotero, ambasadorii Marii Britanii, Turciei și Georgiei, oficialitățile Constanței, politicieni, personalități din domeniul culturii, artei, afaceri, sport, juridic, academic, ș.a.

Fiți mândri că sunteți constănțeni, pentru că astăzi este o zi mare: e ziua noastră și ziua când redeschidem Cazinoul Constanța!

Vă rog să primiți și să păstrați aceste momente în amintirea și în sufletele voastre. Pentru că o parte din noi renaște odată cu redeschiderea celui mai iubit simbol al nostru chiar de ziua orașului.

Nu va fi un spațiu al jocurilor de noroc, ci al cunoașterii spirituale! 

La mulți ani tuturor, cu o mențiune specială pentru aceia care poartă numele Sfinților Împărați Constantin și Elena!

Vă invit pe toți , să ne bucurăm!„ a declarat primarul Vergil Chițac.

 

La rândul său, Natalia Elena Intotero a punctat: "Rezultatul pe care îl vedeți astăzi reflectă migală și rafinament. Ne dorim ca acest simbol să devină un far cultural la țărmul mării".

 

Vizitatorii au fost întâmpinați, în maiestuosul hol al Cazinoului, în acordurile muzicale ale unui concert de vioară și violoncel susținut de Ilias Violin & Tudor Cello.

În finalul ceremoniei, recitalul susținut de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” a încântat asistența.

În această perioadă, de Zilele Orașului, accesul în clădire este gratuit, doar pe baza unei programări online. Cererea a fost imensă, iar biletele pentru zilele de vizitare gratuite s-au epuizat rapid. Începând din 26 mai, intrarea va costa în jur de 50 de lei(cuantumul va fi stabilit de consilerii locali).

Primarul Vergil Chițac a concluzionat: "Ne place sau nu ne place, Cazinoul trebuie să facă și bani. Că dacă nu face bani, va trebui în fiecare an, să băgăm mâna în buzunarul nostru, și diferența între banii pe care îi face și ce înseamnă să-l întreținem trebuie să o punem din buzunarul municipalității. Și dacă o să avem și Cazino și stadion și sală polivalentă se adună cam multe. Aceste investiții în infrastructura constănțeană trebuie să le gândim și din punct de vedere comercial. Ne place, nu ne palce asta este realitatea! Prețul biletului de intrare o să-l aprobăm în Consiliul local. Este un calcul pe care îl fac specialiștii, vom ajunge la un preț, o să-l aprobăm în Consiliul local și vă vom comunica."

 

În exclusivitate pentru Ziarul Timpul de Constanța, primarul Vergil Chițac a devoalat un alt motiv care-l leagă sufletește de Cazinoul constănțean: „În 1984, în perioada studenției, după cununia religioasă de la Catedrală, împreună cu toți invitații, am coborît spre Restaurantul Cazino, unde ne-am sărbătorit căsătoria.”


  

OMD MAMAIA CONSTANTA
SCHIMBă-ți stilul de viață

Adauga un comentariu

Aboneaza-ma la comentarii
OMD MAMAIA
Labirint Residence Euro Vial Residence
Phoenicia Hotels

Editorial

La al treilea cântat al cocoșilor, răgușit, fumul
scris de Mircea Lungu
interimar al cămătarilor guvernamentali ale căror umbre taie frunză la câini cu anunțuri utilitare la televiziuni, radio și ziare pi(...)
citeste mai mult

Cele mai noi

Cele mai recente comentarii

UNPR-RSE
IMPExpert Birotică și Papetărie