
Dor de cântec, dor de suflet românesc – Ziua concursului la Festivalul „Dor de Cânt Românesc” – ediția a XVIII-a(105)
Miercuri, 21 mai 2025, în atmosfera primitoare a Casei de Cultură din Cumpăna – comună dobrogeană cu inimă mare și drag de folclor – s-a desfășurat cu emoție și vibrație sufletească prima zi a Festivalului-Concurs Național de Folclor pentru Tineri Interpreți „Dor de Cânt Românesc”, ajuns la ceas aniversar, la cea de-a XVIII-a ediție.
Din inițiativa născută în anul 2004, cu grija și dragostea pentru tradiție ale Primăriei și Consiliului Local ale comunei Cumpăna, acest festival a devenit de-a lungul anilor un loc de întâlnire între generații, între glasurile tinere și rădăcinile puternice ale cântecului popular românesc.
Pe scena noastră, 51 de tineri soliști, cu vârste între 6 și 18 ani, s-au adunat din toate colțurile țării, fiecare purtând în glasul său un crâmpei de vatră, o poveste de neam și o mărturie vie a patrimoniului nostru imaterial. Doină, baladă, cântec de joc ori dor, toate au răsunat în acompaniamentul de excepție al Tarafului „Frații Năstase”, condus cu măiestrie de dirijorul Cristian NĂSTASE, dând viață melodiilor ce vorbesc despre noi, românii, așa cum suntem de veacuri.
Juriul, format din personalități marcante ale folclorului românesc – doamna Elise STAN (președinte), doamna Doina-Virginia IȘFĂNONI, doamna Daniela-Roxana GIBESCU, doamna Nicoleta-Elena POPA și domnul Valentin MARIN – a ascultat și a judecat cu echilibru, înțelepciune și suflet, oferind fiecărui interpret șansa de a-și arăta strălucirea.
Ziua a fost luminată și de recitalurile unor voci care, cândva, au urcat pe aceeași scenă ca și concurenți și s-au întors acum în calitate de invitați speciali: Simona BEȘLEAGĂ (laureată 2024), Iulia MIHAI (laureată 2012) și Marius BRUTARU (laureat 2005). Prezentarea evenimentului a fost realizată cu har și căldură de doamna Rodica ȘERBAN (Radio Doina), care a însoțit publicul într-o călătorie sonoră prin frumusețea cântecului tradițional.
Prezența doamnei Natalia Intotero, Ministrul Culturii, a conferit evenimentului o aură de recunoaștere națională, subliniind prin participarea dumneaei importanța pe care o are acest festival în păstrarea și promovarea identității culturale românești. Totodată, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a luat parte la eveniment, binecuvântând tinerii concurenți și întreaga comunitate din Cumpăna, aducând un moment de profundă încărcătură spirituală, în care credința și tradiția s-au întâlnit sub semnul continuității neamului.
Astăzi, 22 mai, începând cu ora 12:00, vă așteptăm cu inima deschisă la Gala Laureaților, tot la Casa de Cultură din comuna Cumpăna, să descoperim împreună cine sunt câștigătorii acestei ediții și în ce colț de țară va ajunge Trofeul „Dor de Cânt Românesc” 2025. Ziua va fi presărată de recitaluri și surprize.
Sărbătoriți alături de noi tinerețea pe note muzicale, tradiția care dăinuie și România care trăiește prin glasul copiilor săi!
Felicitări tuturor participanților și celor care poartă mai departe lumina cântecului românesc! Cei mai buni să câștige!