Cum va reduce costurile cu energia electrică un primar din Constanța(1192)
În timp ce facturile la energia electrică vin de la lună la lună mai mari, există și oameni care caută soluții pentru reducerea costurilor. O astfel de situație se întâmplă în comuna Adamclisi unde primarul Anton Burcea derulează un proiect în acest sens.
Mai exact, edilul a lansat proiectul „Eficientizarea consumului de energie electrică pentru comuna Adamclisi”, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, în baza contractului de finanţare încheiat cu Ministerul Economiei, prin Departamentul pentru Energie.
„Am primit finanţare pentru acest proiect și sunt foarte fericit. Este unul din cele mai importante proiecte ale comunei Adamclisi. Investitia majoritară vizează implementarea unui sistem hibrid compus din turbină eoliană de 200 kw şi o instalatie de biogaz de 100 m3, pentru producerea de energie electrică, în vederea reducerii costurilor pentru institutiile publice aflate în administrarea comunei”, a declarat primarul Anton Burcea.
El a mai spus că, valoarea totală a proiectului este de 5.147.986 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă este de 4.072.556,6 lei, echivalent a 98% din costurile totale eligibile estimate. Proiectul se implementează în localitatea Adamclisi, pe o durată de 18 luni.
„În urma realizării acestui proiect, vor fi reduse costurile cu energia electrică necesară instituţiilor publice şi iluminatul stradal din comună, economii ce vor fi redirijate către alte proiecte pentru dezvoltarea locală. Un alt obiectiv este acela de a se crea noi locuri de muncă prin realizarea noilor capacităţi de producere a energiei electrice. Conform proiectului, instalaţia eoliană este folosită pentru a transforma energia vântului în energie electrică pe care apoi o introduce în reţeaua electrică a consumatorului, reducând astfel consumul din reteaua electrică existentă”, a mai explicat primarul Anton Burcea.
Proiectul a fost demarat în noiembrie 2013.