Recent, scena politică județeană a fost animată de declarațiile președintelui Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, care a afirmat într-o intervenție la un post de televiziune local că ar fi dispus să desemneze pentru funcția de vicepreședinte pe doamna Maria Saioc, consilier județean. Mitroi a justificat posibilitatea acestei nominalizări prin aprecierea față de activitatea și consecvența acesteia în cadrul Consiliului.

Declarația a generat reacții rapide din partea Alianței pentru Unirea Românilor, iar senatorul Nicolae Vlahu a transmis că partidul său este pregătit să intre în dialog, dacă intenția președintelui CJC este una reală.

Am auzit și eu de declarația președintelui CJC și, dacă este o propunere serioasă și nu demagogie, noi suntem deschiși să stăm la masa discuțiilor, discuții serioase, privind viitorul Consiliului Județean. Totdeauna politica AUR este și va fi pentru și în folosul cetățenilor. Proiectele și programul AUR reprezintă alternativa viabilă la derapajul măsurilor aberante ale actualei coaliții.” a declarat senatorul Vlahu.

În același context, parlamentarul AUR a criticat și măsurile propuse la nivel național privind majorarea taxelor locale, măsuri care ar putea intra în vigoare începând cu 2026. Senatorul susține că nemulțumirea în rândul primarilor este mult mai mare decât se vede în spațiul public.

Întrebat cum percepe legea prin care taxele locale ar urma să crească, iar o parte din încasări să fie reținute de Guvern, Nicolae Vlahu a răspuns tranșant:

„Primarii sunt profund nemulțumiți de măsurile lui Bolojan, acelea de a le păstra taxele, care, pe de altă parte, vor fi și majorate. Știu că sunt mari nemulțumiri în rândul primarilor. Ușa noastră este deschisă, și să ia măsurile necesare în defavoarea partidelor aflate în coaliție din care și ei fac parte, să se dezică, chiar să facă opoziție față de propria conducere. Ușa noastră este deschisă și pentru ei, dacă vor să purtăm discuții!”

Rămâne de văzut dacă declarația președintelui CJC privind sprijinirea consilierului AUR Maria Saioc se va materializa într-o propunere oficială și dacă această deschidere va crea premisele unei noi configurații a alianțelor din Consiliul Județean Constanța. Cert este că AUR își reafirmă disponibilitatea pentru negocieri, dar și poziția critică față de politicile fiscale ale actualei guvernări.