Astăzi, 24 noiembrie 2025, primarul comunei Cumpăna, doamna Mariana Gâju, a luat partea la o întâlnire de nivel european, prezidând la Chișinău cea de-a doua reuniune a Grupului de lucru pentru Republica Moldova din cadrul Comitetului European al Regiunilor.
Reuniunea s-a desfășurat la Chișinău la invitația Ambasadei Republicii Moldova, cu sprijinul Delegației Uniunii Europene, și a reunit cele mai importante instituții ale statului moldovean și ale structurilor europene. Printre participanți s-au numărat:
- dl. Alexandru Munteanu, Prim-ministrul Republicii Moldova,
- dna. Cristina Gherasimov, Viceprim-ministru pentru Integrare Europeană,
- dl. Vladimir Iosif Bolea, Viceprim-ministru și Ministrul Dezvoltării Regionale și Locale,
- dna. Iwona Piórko, Ambasadoarea Uniunii Europene în Republica Moldova,
- dna. Tatiana Badan, Președinta Congresului Autorităților Locale din Moldova,
- dl. Emil Drăghici, Președintele Asociației Comunelor din România,
alături de membri ai Comitetului European al Regiunilor, ai Congresului Autorităților Locale și de reprezentanți ai administrațiilor raionale și municipale.
Lucrările reuniunii au fost structurate în trei sesiuni tematice care au abordat teme privind procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, descentralizarea administrativă, accesul autorităților locale la finanțări europene și combaterea dezinformării.
Ca președinte al acestui Grup de lucru, doamna Mariana Gâju a coordonat dialogul dintre reprezentanții instituțiilor europene și cei ai Republicii Moldova, subliniind importanța guvernanței locale în implementarea reformelor asumate în parcursul european.
Doamna primar a evidențiat, în mod particular, rolul administrațiilor locale în modernizarea comunităților, necesitatea consolidării capacității administrative și oportunitățile pe care finanțările europene le pot aduce dezvoltării regionale.
Totodată, a accentuat faptul că autoritățile locale sunt actori esențiali în promovarea democrației, în asigurarea serviciilor publice de calitate și în întărirea rezilienței comunităților.
Participarea doamnei primar Mariana Gâju la un astfel de forum de nivel înalt reflectă recunoașterea de care se bucură la nivel național și internațional, precum și implicarea constantă în sprijinirea cooperării dintre România, Republica Moldova și instituțiile europene.
Prezența sa la Chișinău consolidează rolul comunei Cumpăna ca exemplu de administrație locală activă, conectată la dezbaterile europene și orientată spre dezvoltare și modernizare.





Nu sunt încă comentarii aprobate.