În urmă cu șaisprezece ani, când gerul mușca din cerul și pământul românesc, românii au țesut din firul amintirii o zi sfântă, ziua de 15 ianuarie – Ziua Culturii Naționale.
Această zi ne reamintește tuturor, în țară și peste hotare, ce înseamnă să fim români și ce ne dorim noi pentru ”dulcea Românie”. Ziua Culturii Naționale nu este doar o dată în calendar; este o promisiune că moștenirea noastră culturală rămâne vie în fiecare casă, în fiecare școală și în toate locurile unde se creează, se discută, și se iubește cuvântul.
De Ziua Culturii Naţionale, ceas sfânt al Zămislirii lui Eminescu, să ne-ntrebăm, în taină, pe noi și pe cei din preajmă: “Unde ne sunt visătorii, purtători de lumină și luceferi ai sufletului românesc? Cei ce ne învaţă zborul pe aripi de vis nemuritor, să construim, să cântăm creația veșnică.”
Acum 176 de ani, din veșnicia spațiului și a timpului, într-un colț de Rai moldovenesc plin de povești, obiceiuri și artă tradițională, s-a aprins o stea – poetul, prozatorul, filozoful, jurnalistul român, supranumit şi “Luceafărul poeziei româneşti”, steaua a cărei lumină străluce tot mai viu și ne pătrunde în suflet atât de tainic și de copleșitor.
Din seminţia munţilor, din tumultul valurilor, din freamătul codrului şi oglinda lacului, din parfumul teilor şi amorţirea zorilor, pământul acesta strămoşesc, scăldat de lacrimi şi sudoare a zămislit un fiu al cărui nume este purtat prin veacuri.
Eminescu e zămislit din rugi şi tina strămoşească, e răspunsul la întrebări stăruitoare, e zâmbetul de după tristeţe, e alinare la fiecare durere, e raza de soare într-un abis întunecos, e întruparea însăşi a acestui cer şi a acestui pământ, cu toate frumuseţile, durerile şi nădejdile crescute din ele, e mândria neamului nostru românesc. Numele lui „a scăpat de noaptea uitării”, căci el este un simbol al eternităţii.
📖 Vă reamintim că începând cu ora 12:00, sunteți invitați să vă alăturați evenimentului „S-A NĂSCUT UN LUCEAFĂR”, spectacol în care elevii, îndrumați de dascălii lor, vor arăta ceea ce i se cuvine poetului – neuitarea. Vă așteptăm cu drag în Sala de Spectacole a Casei de Cultură a comunei Cumpăna, să celebrăm cu inimi deschise, această zi ca pe un dar nemuritor, căci în cultura națională respiră viitorul, și în poezie ne regăsim pe veci!





Nu sunt încă comentarii aprobate.