Astăzi, 12 februarie a.c., la noul sediu din Piața Ovidiu, a avut loc prima conferință de presă din acest an, organizată de Filiala Județeană AUR Constanța.

Au fost prezenți președintele acesteia, deputatul Mohammad Murad, senatorul Nicolae Vlahu, deputatul Cosmin Hristu și noul vicepreședinte pe zona Dobrogea, Alexandra Păcuraru.

Au fost abordate teme precum situația turismului, economia locală și măsurile guvernamentale, taxele și impozitele îngrijorătoare, mediul de afaceri, educația și protestele organizate la nivel local și național.

Taxe de patru ori mai mari și nedreptăți sinecuriste

În deschiderea evenimentului, deputatul Mohammad Murad, președinte al Comisiei de Antreprenoriat și Turism din Camera Deputaților, a prezentat o evaluare a situației actuale din turism:

„Nu se anunță un sezon bun, taxele sunt de patru ori mai mari, plajele sunt în mâinile unor persoane care nu au călcat pe nisipul românesc. Nu e corect să vină cineva de la minister care nu se pricepe să facă proiectul plajelor. Un coleg de la un alt partid mi-a spus că, dacă am un proiect, să i-l dau lui, că, dacă e proiect AUR, nu va trece niciodată.

Mediul de afaceri este în comă, sunt multe probleme. AUR până acum a inițiat peste 50 de proiecte în Parlament și niciunui proiect, doar unul singur, nu a fost acordată atenție. Eu, personal, provin din mediul de afaceri și nu există un om de afaceri în sau pe teritoriul României, la nivel de număr de angajați care am, sau cifra de afaceri care fac, și-am venit cu foarte multe proiecte care sunt bune pentru țară, pentru oameni, nu vrem să luăm bani pe gratis.

Sunt 340.000 de oameni care iau bani lună de lună, că sunt niște nepoți sau copii ai unui revoluționar. Banii sunt risipiți așa cum vor ei. Vă spun foarte sincer. Pot să pună de încă zece ori mai multe taxe, la câți bani cheltuie ei, eu vă spun că noi o să facem față.  În Constanța, în special pe zona HORECA, afacerile sunt aproape în comă. În Constanța sunt peste 300 de restaurante, nu știu dacă merg trei. Nu mai vorbim de sezonul trecut. Sunt multe probleme.”

„Constanța are resurse, dar este paralizată”

Alexandra Păcuraru, prezentată de astăzi, ca noul vicepreședinte pe zona Dobrogea, a vorbit despre situația socială și economică, atât la nivel local, cât și național:

„Când vorbim despre Constanța, aș vrea să fac o completare. Am constatat și eu că lucrurile stau foarte rău. Este adevărat că la nivel național există o gașcă, un tandem economic-politic care au pus monopol pe toate resursele și doar ei au de câștigat și grupul lor de interese.

România moare. Ăsta este motivul pentru care am acceptat această propunere să mă implic politic. În 10 ani de televiziune am identificat tot felul de soluții pentru ca România să o ducă mai bine. Pentru ca românii care sunt astăzi în diaspora să se poată întoarce acasă. De foarte multe ori din păcate, acele soluții pe care le identificam erau rostogolite doar în campaniile electorale și niciodată aplicate în defavoarea noastră.

Ca mamă de cinci copii sunt revoltată în momentul în care vorbesc cu părinții unor copii care nu știu dacă să continue cursurile în România sau să plece undeva în afară. Sunt revoltată când văd că nu au capacitatea să le ofere copiilor tot confortul să investească în educația lor aici deși, conform Constituției, educația ar trebui să fie gratuită pentru oricine.

Nu este părinte nici cel care te naște, nici cel care te hrănește, pentru că poți hrăni și porcii. Părinte este cel care te educă, cel care investește în educația ta.

Iar noi, de la Revoluție încoace, nu am mai avut de patrioți, care au pus educația și bunăstarea cetățenilor pe primul loc. Vorbeam de acest tandem economico-politic, acest tandem care se regăsește și în Constanța și în viitorul apropiat. Veți vedea că vom dezvolta acest subiect.

Constanța are tot  ceea ce îi tebuie ca resurse. Ar trebui de la an la an să fie într-o continuă dezvoltare.
Și nu este așa. Totul este paralizat.

Spunea domnul Murad de frica celor care au investit în turism. Este o frică reală și fundamentată.

Noi avem potențial aici să avem servicii de foarte bună calitate tot timpul anului, nu doar două luni pe an. Nu suntem ajutați, ba dimpotrivă, suntem descurajați.

Ca să existe într-adevăr o schimbare, și nu doar în Dobrogea ci la nivel național avem nevoie de toți oamenii de bună credință care au dovedit prin faptele lor că fac performanță să se implice activ alături de noi.

AUR este un partid care a dovedit că nu-și dorește puterea cu orice preț, un partid curat, suveranist, care a dovedit că pune viața românului și buna calitate a românului în țara lui pe primul loc. Vedeți, mulți au încercat să ne eticheteze că suntem extremiști. De ce? Că nu vrem să luăm directive lumină de la Bruxelles.

Nu acceptăm să ni se impună ce să facem din partea unor oameni care, da, e posibil că vor mai conduce mult timp Parlamentul European, dar ei nu au contact cu realitatea noastră. De ce suntem extremiști?”.

Proteste în sute de localități

În continuare, senatorul Nicolae Vlahu a făcut referire la acțiunile de protest organizate la nivel local și național:
„În peste 500 de localități au fost organizate proteste similare astăzi, proteste pașnice, timp de 12 minute, în semn de opoziție față de măsurile luate de Guvern.”

Presiuni fiscale și provocări în aplicarea regulamentelor parlamentare

Discutând cu cetățenii, am ajuns la aceeași concluzie că ei nu mai sunt de fapt proprietari, ci sunt chiriași în propria lor casă. Pentru că au ajuns taxele atât de mari, încât se pare că își mai cumpără încă o dată casa de la stat. Și nu ne oprim aici, vorbim și de antreprenori.
Murad poate confirma, dar vorbim mai mult despre micile afaceri, unde statul a ajuns să fie partener și chiar majoritar la profit. Antreprenorii sunt sugrumați de taxe și am tras un semnal de alarmă cu această ocazie.​
În ceea ce privește și despre ce voiam eu să vorbesc, este despre nerespectarea, în realitate, a regulamentelor Camerei Deputaților și Senatului. Am fost oarecum surprins - și spun oarecum surprins pentru că după ce au anulat alegerile și au văzut că nu pățește nimeni nimic, își permit din ce în ce mai multe lucruri, adică atunci când nu le convine un vot, reiau votul.
În măsura în care am solicitat să se efectueze, conform regulamentului, o procedură de vot, aceasta ne-a fost refuzată, în sensul că fiecare obligație a unui parlamentar este aceea de a fi prezent la locul de muncă. Am avut parlamentari prezenți atât în Senat, cât și în Camera Deputaților, cărora li s-a interzis dreptul de vot. Am luat cuvântul la acea dată pe fiecare... în cadrul Senatului, la fiecare moțiune, știți foarte bine că luni au fost trei moțiuni simple, toate respinse fiindcă nu au întrunit numărul de voturi necesar pentru a fi adoptate.

Cu această ocazie au fost doi colegi care nu aveau cartela de vot asupra lor și am explicat faptul că dreptul de a vota este unul garantat de Constituție. Noi suntem acolo ca reprezentanți ai unor cetățeni care ne-au ales pe niște liste tocmai pentru a le reprezenta interesele în cadrul Parlamentului.
” 

Vlahu a mai adăugat și un punct de vedere privind situația electorală:
„Toată lumea dorește să se clarifice situația anulării alegerilor, este vorba despre un principiu, votul fiind esența democrației. Avem declarații ale președintelui României că ar fi un raport, după aceea că nu există un raport, ci numai niște presupuneri”.

 

Critici privind taxele și infrastructura

În final, deputatul Cosmin Hristu a vorbit despre mesajul transmis în cadrul acțiunii de protest:

Astăzi la 12 ne-am oprit pentru 12 minute, iar mesajul lui George Simion a fost că România nu poate continua să plătească aceste taxe prin problemele bugetare, să pună taxe peste taxe pentru români.
Ne-am oprit 12 minute pentru a arăta că dacă toți ne oprim, statul nu mai are de unde să încaseze aceste taxe care apasă cetățenii și mediul economic.
Taxa de pod de la Fetești, este practic o legătură vitală pentru Constanța și toată zona de sud.
Cei care vin în concediu plătesc această taxă, navetiștii, locuitorii județului Constanța. Nu e corect să mărești taxe pentru a susține infrastructura si, în același timp să percepi taxa de pod. Trebuie să demitem acest guvern și poporul să aibă prioritate în viața reală”.