Alegeri europarlamentare - 25 mai, prezidenţiale pe 2 şi 16 noiembrie(1011)
Premierul Victor Ponta a anunţat că alegerile europarlamentare de anul acesta vor avea loc pe data de 25 mai, iar cele două tururi de scrutin pentru alegerea preşedintelui, pe 2 şi 16 noiembrie. El a mai adăugat că, data referendumului pentru revizuirea Constituţiei urmează să fie stabilită de către Parlament.
„Am decis împreună ca data alegerilor pentru Parlamentul European să fie data de 25 mai. Ştiţi foarte bine, conform reglementărilor europene, se pot organiza alegeri oricând între 22 şi 25 mai, noi am decis că duminică este tradiţia democratică românească să fie ziua de alegeri. De asemenea, în baza articolului 5, alineatul 1 din Legea privind alegerea preşedintelui 370/2004, care spune foarte clar că alegerile prezidenţiale se organizează în luna precedentă celei în care expiră mandatul preşedintelui în funcţie, am decis ca cele două date - turul unu şi turul doi - să fie 2 noiembrie şi 16 noiembrie”, a declarat Ponta.