Tineri din Constanţa, prezenţi la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor(1632)
În perioada 4-7 februarie 2014 se desfăşoară, la Braşov, Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor, care reuneşte peste 200 de reprezentanţi ai elevilor din cele 41 de judeţe ale ţării, dar şi din municipiul Bucureşti. Evenimentul este organizat de către Biroul Executiv al Consiliului Naţional al Elevilor şi de către Consiliul Judeţean al Elevilor Braşov cu sprijinul Ministerului Educaţiei Naţionale, al Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov şi al altor parteneri locali şi naţionali.
Din partea Consiliului Judeţean al Elevilor Constanţa vor participa : Andrei Gîlcă, preşedinte, Constantin - Alexandru Manda, vicepreşedinte şi Luana - Naomi Ghereben, secretar.
Deschiderea oficială a Adunării Generale va avea loc în data de 5 februarie 2014, începând cu ora 10, în sala festivă a Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov, în prezenţa domnului prof. univ. dr. Remus Pricopie, Ministrul Educaţiei Naionale, precum şi a prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din Senatul României. Alături de reprezentanţii elevilor vor fi şi alţi reprezentanţi ai Guvernului, ai autorităţilor locale şi parteneri naţionali.
Atât deschiderea oficială, cât şi sesiunea de alegeri a reprezentanţilor elevilor la nivel naţional, vor fi transmise în direct prin intermediul platformei suport a Consiliului Naţional al Elevilor, www.wedu.ro.