O delegaţie a Uniunii Democrate Turce din România, condusă de preşedintele UDTR, domnul Fedbi Osman, a depus coroane de flori la bustul lui Mustafa Kemal Atatürk, situat în Parcul Arheologic din Constanţa, marţi ,19 mai.
Din delegaţie au făcut parte: prim-vicepreşedintele UDTR, dr. Iusein Gemal, secretarul general, prof. Ervin Ibraim, preşedintele Comisiei de Tineret, Harun Osman, preşedintele Sucursalei Constanţa, Iaşar Bechir, vicepreşedintele Sucursalei Judeţene Constanţa, Onur Asan, şi redactorul şef al Radio T, Selmin Abaz.
De asemenea, au fost depuse coroane de flori şi din partea Comisiei de tineret a UDTR, precum şi din partea Radio T.
Au mai depus coroane de flori şi au păstrat câte un moment de reculegere consulul general al Republicii Turcia la Constanţa, doamna Derya Dingiltepe, muftiul Cultului Musulman din România, domnul Murat Iusuf, precum şi o delegaţie din partea UDTTMR.
Evenimentul a fost organizat de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanţa cu scopul de a marca Ziua Tineretului şi Sportului, sărbătorită anual la data de 19 mai.
Ziua de 19 mai a fost dedicată de Mustafa Kemal Atatürk tinerilor şi marchează momentul istoric din 1919, considerat începutul luptei pentru independenţa Turciei.
La eveniment a participat şi subprefectul judeţului Constanţa, domnul Şenol Ali.





Nu sunt încă comentarii aprobate.