Pentru două zile, Casa Cehov a prins viață departe de casă, la Toruń, în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Kontakt.
În cadrul galei de la Toruń, spectacolul 𝗟𝗶𝘃𝗮𝗱𝗮 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝘀̦𝗶𝗻𝗶 a obținut Premiul Juriului pentru scenografia semnată de Oana Micu.
După recenta distincție UNITER, această nouă recunoaștere confirmă încă o dată forța universului pe care Oana l-a construit și parcursul excepțional al spectacolului.
Felicitări, Oana, și îți mulțumim pentru că ai adus Casa Cehov la Constanța și pentru toată bucuria pe care ne-ai dăruit-o!
Felicitări, Andrei Măjeri şi întreaga echipă a spectacolului!
𝗟𝗶𝘃𝗮𝗱𝗮 𝗱𝗲 𝘃𝗶𝘀̦𝗶𝗻𝗶, în regia lui Andrei Măjeri, a fost întâmpinată cu entuziasm de publicul polonez în două reprezentații care ne-au reamintit cât de aproape îi poate aduce teatrul pe oameni, dincolo de granițe și de limbă.
Rămânem cu bucuria acestei întâlniri și cu fotografiile de mai jos, care păstrează amintirea unui parcurs minunat într-unul dintre cele importante festivaluri de teatru din Europa.
Felicitări întregii echipe pentru energia și dedicarea cu care au făcut posibilă această experiență!
Mulțumim Festivalului Kontakt pentru invitație, pentru primirea călduroasă și pentru oportunitatea de a reprezenta teatrul românesc în ediția din acest an.





Nu sunt încă comentarii aprobate.