Festivalul Național de Muzică Ușoară „Mamaia” revine în această vară la Constanța, într-o ediție care va reuni, între 21 și 28 august, muzica ușoară și folclorul românesc. Detaliile despre eveniment au fost prezentate la Constanța, în cadrul unei întâlniri organizate de Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”.
La conferință au participat președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, și managerul Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, Laura Abibula Stroe. Cei doi au vorbit despre pregătirea festivalului, despre rolul administrației județene în susținerea culturii, dar și despre dificultățile pe care le presupune organizarea unui eveniment de asemenea amploare.
Laura Stroe: „Festivalul Mamaia este cea mai grea școală”
Laura Abibula Stroe a subliniat că un festival de dimensiunea „Mamaia” poate fi realizat doar prin colaborarea dintre instituții și printr-o echipă implicată. Managerul Centrului Cultural Județean a evidențiat sprijinul Consiliului Județean Constanța și a arătat că proiectele culturale depind în mod direct de resursele și susținerea administrației județene.
„Asemenea evenimente, de la o simplă lansare de carte până la talia unui festival, nu se pot întâmpla de unul singur, este nevoie de implicare, de oameni, de o echipă”, a declarat Laura Stroe.
Aceasta a precizat că, începând din 2023, echipa Centrului Cultural Județean își propune să redea Festivalului Mamaia amploarea și prestigiul pe care le-a avut de-a lungul timpului. Ediția din 2026 păstrează formula celor două festivaluri – de muzică ușoară și de cântec și dans popular românesc.
În opinia managerului, cele mai complicate provocări nu sunt neapărat cele legate de organizarea tehnică, ci cele care țin de oameni și de gestionarea relațiilor din interiorul unei echipe.
„Festivalul Mamaia este cea mai grea școală, pe care încă nu am absolvit-o”, a spus Laura Stroe, explicând că fiecare ediție aduce situații noi și obligă echipa de organizare să învețe și să se adapteze permanent.
Florin Mitroi: „Trebuie să arătăm oamenilor lucrurile bune”
Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, a insistat asupra faptului că Festivalul Mamaia nu trebuie privit ca un proiect personal al administrației actuale, ci ca un eveniment cu o istorie de peste șase decenii.
„Nu este un eveniment al lui Mitroi, ci unul care datează de 63 de ani, cu mici întreruperi”, a declarat acesta.
Florin Mitroi spune că readucerea festivalului în prim-plan face parte din responsabilitatea administrației de a le arăta constănțenilor și celor care ajung pe litoral proiectele și evenimentele importante organizate în județ.
„Este normal să arătăm constănțenilor, tuturor românilor, ce se face în județul Constanța”, a afirmat președintele CJC.
Acesta a vorbit și despre modul în care își dorește să își exercite mandatul, subliniind că va păstra aceeași abordare deschisă și transparentă. În ceea ce privește Festivalul Mamaia, Mitroi consideră că investiția trebuie privită dincolo de perspectiva financiară, prin prisma beneficiului cultural și a experienței oferite publicului.
Pentru organizarea festivalului, Consiliul Județean Constanța a prevăzut un buget de 1,35 milioane de euro, în timp ce contractul rezultat în urma licitației a fost atribuit pentru aproximativ 1,2 milioane de euro. O parte din sumă urmează să fie recuperată din vânzarea biletelor.
Președintele CJC a precizat că peste 400 de bilete au fost vândute în primele zile de la punerea lor în vânzare și a insistat că obiectivul administrației nu este obținerea unui profit, ci realizarea unui eveniment care să aducă publicului o experiență culturală de calitate.
„Este un festival nu doar al constănțenilor, ci al tuturor românilor”, a transmis Florin Mitroi.
Potrivit acestuia, investiția în cultură trebuie să ofere oamenilor și motive de bucurie într-o perioadă pe care o consideră marcată de numeroase dezechilibre. În acest context, Festivalul Mamaia este prezentat drept unul dintre proiectele prin care Constanța își poate consolida profilul cultural și turistic.
Programul Festivalului Mamaia 2026
Prima parte a evenimentului, dedicată muzicii ușoare, se desfășoară în Piațeta Perla din Mamaia, în perioada 21-23 august.
Vineri, 21 august
Pe scenă sunt anunțați:
Voltaj
Ovidiu Komornyik
Alexandru Daniel Anghel
Carmen Rădulescu
Natalia Barbu
Oana Sîrbu
Nicola
Andreea Bălan
Monica Anghel
Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Festivalului de Muzică Ușoară „Mamaia”, sub conducerea dirijorilor Andrei Tudor și Ionel Tudor, alături de Rocco Pallazzo.
Seara va fi prezentată de Vlad Miriță și Anca Țurcașiu.
Urmează să vă prezentăm, în zilele următoare, programul complet al serilor din 22 și 23 august.
26-28 august este programată cea de-a doua componentă a evenimentului: Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc „Mamaia”, dedicat tradiției și folclorului românesc.





Nu sunt încă comentarii aprobate.