|
Inovația românească prinde viteză la SAB 2026 |
|
Între 6 și 11 octombrie te invităm la standul Senatului Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, din cadrul Salonului Auto București, să descoperi tehnologiile și ideile care pot schimba felul în care ne deplasăm. Anul acesta, concursul național Bursa SAB ajunge la cea de-a IX-a ediție și pune în centrul competiției „Mobilitatea inteligentă pentru un viitor verde” - o provocare adresată tinerilor care au transformat problemele orașelor de astăzi în soluții pentru mâine. Proiectul câștigător va fi premiat cu 5.000 de euro.
La SAB inovația nu rămâne doar în competiție. Te așteaptă invenții, tehnologie, roboți, ateliere interactive și, în premieră la stand, Hyperion - prima mașină solară din România, construită de studenți români, care a traversat peste 3.000 de kilometri prin Australia. |
|
|
|
MARȚI, 6 OCTOMBRIE | Deschiderea oficială |
![]() |
|
O întâlnire cu echipa SOLIS a Universității Tehnice din Cluj-Napoca și cu Hyperion, primul vehicul solar proiectat și construit de studenții români. În 2025, mașina a participat la celebra Bridgestone World Solar Challenge, traversând Australia pe un traseu de peste 3.000 de kilometri. La SAB, poți vedea Hyperion de aproape și poți afla chiar de la cei care au construit-o cum transformi o idee într-un vehicul capabil de o asemenea performanță. |
|
MIERCURI, 7 OCTOMBRIE | Atelier „Conștient, nu dependent la volan” |
|
Ce se întâmplă când drogurile și condusul se întâlnesc? Cătălin Țone, expert antidrog și fost șef al Serviciului Antidrog București, și Gabriela Maalouf, psiholog și expert în educație, vor discuta despre riscurile consumului de substanțe, presiunea anturajului și deciziile care ne pot proteja în trafic. Atelierul se înscrie în seria de acțiuni desfășurate în cadrul campaniei naționale antidrog „Conștient, nu dependent”. |
|
JOI, 8 OCTOMBRIE | Robotică pentru toți |
|
Echipa Gamma by Sava, premiată în 2026 la FIRST Championship din Houston, aduce roboții direct la SAB. Vei putea construi și programa, testa kit-uri de robotică, explora designul 3D și descoperi cum se creează jocuri interactive. Nu ai nevoie de experiență - doar de curiozitate. |
|
VINERI, 9 OCTOMBRIE | Ceremonia Bursa SAB 2026 |
|
Cine duce mai departe povestea inovației românești? Îi cunoaștem pe câștigătorii ediției a IX-a a Bursei SAB și proiectul care primește marele premiu de 5.000 de euro. O întâlnire cu ideile și tinerii care propun soluții pentru mobilitatea orașelor viitorului. |
|
SÂMBĂTĂ & DUMINICĂ, 10–11 OCTOMBRIE | Weekend de tehnologie |
|
|
|
Vino cu familia, prietenii și cu întrebările tale. Ne vedem la SAB 2026! |
Cum vom circula prin orașele viitorului?
Mai inteligent, mai verde și, poate, cu idei la care nici nu ne-am gândit încă.
Ce se întâmplă la standul Senatului Științific?
Descoperă Hyperion, mașina solară care a traversat Australia
Alegeri care pot salva vieți
Construiește și programează un robot cu Gamma by Sava
Aflăm cine câștigă Bursa SAB de 5.000 de euro
Roboți în acțiune




Nu sunt încă comentarii aprobate.