Guido Guinizelli

(1230?-1276)



Văzut-am steaua zorilor divină



Văzut-am steaua zorilor divină*

ce până-a nu fi încă zi apare,

luând chip de om și strălucind senină, 

cum față n-am văzut mai sclipitare:



chip de zăpadă, gură de carmină,

ochi luminoși de dragoste-arăzătoare;

cu dânsa-n frumusețe nu-i creștină

pe lume și-n virtuți să se măsoare.



Și de suspine-o luptă necurmată

în mine iscă prin virtutea-i vie,

încât mă pierd și tac când mi se-arată.



O, de-ar putea dorințele să-mi știe!

Și fără-a spune eu, mi-ar da răsplată

din milă pentru tot ce mă sfâșie.



* Venus, luceafărul.

(din Antologia poeziei italiene Secolele XIII-XIX. În românește de Eta Boieriu, Editura Univers, 1980).