Președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, alături de vicepreședintele CJC, Răzvan Filipescu, a primit astăzi vizita unei delegații oficiale din Libia, condusă de dr. Mohamed Turki, Deputy Minister în cadrul Ministerului Agriculturii și Resurselor Animale din Libia și Director General al National Center for Animal Health (NCAH), alături de reprezentantul Ambasadei Libiei la București, Mohamed Albarouni.
La întâlnire au participat și reprezentanți ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), conduși de președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, precum și reprezentanți ai autorităților județene.
Discuțiile s-au concentrat pe dezvoltarea cooperării în domeniul zootehniei și identificarea unor oportunități concrete pentru exportul de ovine și bovine, precum și pe stabilirea condițiilor sanitar-veterinare necesare pentru facilitarea acestor schimburi.
Mai multe piețe pentru fermierii români înseamnă mai multe oportunități pentru agricultura românească!





Nu sunt încă comentarii aprobate.