„Am spus un lucru pe care țin să-l las scris și aici, pentru că este esențial: noi, Constanța, am fost cel mai mare investitor din municipiul Constanța”, a transmis Vergil Chițac, primarul municipiului Constanța, amintind de participarea sa recentă la Gala „Topul Firmelor din județul Constanța”, ediția 2026.

Edilul a evidențiat investițiie realizate în ultimii șase ani, respectiv 510 milioane de euro din bugetul de investiții al municipalității, la care se adaugă alte 130 de milioane de euro investite prin RAJA.

Totodată, acesta a vorbit despre impactul acestor investiții asupra mediului de afaceri local și despre contribuția companiilor constănțene la dezvoltarea orașului.

„Stimați constănțeni, am fost recent la Gala “Topul Firmelor din județul Constanța”, ediția 2026. Acolo am spus un lucru pe care țin să-l las scris și aici, pentru că e esențial: noi, Constanța, am fost cel mai mare investitor din municipiul Constanța.

Mai exact, în cei șase ani de mandat, Constanța a beneficiat de 510 milioane de euro din bugetul de investiții al primăriei, la care se adaugă 130 de milioane de euro investiți prin RAJA.

Lucrările au adus inconveniente și ne-au afectat confortul, știu asta. Însă, dacă privim dincolo de ele, vedem firme, oameni, salarii, taxe și familii.

La aceeași întâlnire am felicitat firmele premiate. Au făcut performanță într-o perioadă deloc ușoară pentru mediul de afaceri. Închei cu mulțumiri pentru Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, care organizează acest eveniment în fiecare an.”, a transmis, pe rețelele sociale, primarul Chițac.